Sesiunea de admitere 2020 la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova este diferită în acest an și ca formă, dar și prin conținutul său. Modificările propuse de jurnaliștii și comunicatorii practicieni, ca urmare a parteneriatului dintre Facultate și instituțiile mediatice, rezidă în abordarea pe principii noi a acestui proces. Punctul forte al respectivei paradigme însă îl constituie implicarea directă a exponenților pieței muncii în activitățile de promovare a specialităților.

La sugestia partenerilor din piața muncii, campania de informare privind admiterea 2020 la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova a început chiar din primele zile ale noului an, fiind divizată în două etape. Prima etapă s-a realizat prin concursul actualilor studenți – viitori jurnaliști și comunicatori –, care au reliefat „viziunea din interior” asupra oportunităților pe care le oferă Facultatea. În acest scop, studenții au realizat și au pus în circuit produse video promoționale despre specialitatea la care își fac studiile.

Apoi ștafeta a fost transmisă practicienilor – foștilor studenți ai Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării a USM –, care, la cea de-a doua etapă, au proiectat „viziunea din exterior” asupra Facultății. Ei și-au expus opiniile în produsele video, pe care le-au realizat și prin care au îndemnat tinerii să aleagă să-și continue studiile la această facultate. Argumentele foștilor și actualilor studenți privind calitatea instruirii profesionale la FJȘC pot fi văzute pe pagina de noastră de Facebook ( https://www.facebook.com/jurnalism.usm/).

Ca urmare a activităților respective, dar și a faptului că exponenții din piața muncii au participat la elaborarea planurilor de învățământ, s-au produs mai multe schimbări atât cantitative, cât și calitative. Cele mai importante schimbări rezidă în creșterea numărului de candidați la admitere, care au depus dosarele pentru a-și continua studiile la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și în schimbarea profilului viitorilor studenți. Astfel, de rând cu specialitatea Jurnalism și procese mediatice, care de ani buni se menține în topul preferințelor tinerilor, în acest an „a revenit în forță” specialitatea Comunicare și relații publice, la care deja s-au înscris peste o sută de candidați. Aceasta este cea mai mare surpriză a admiterii 2020, rezultată din schimbările conceptuale și funcționale, întreprinse la Facultate cu suportul și prin contribuția reprezentanților pieței muncii; aceasta este o adevărată victorie care a demonstrat, odată în plus, că unde-s mulți, acolo puterea crește.

Implicarea reprezentanților din piața muncii în procesul didactic de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a USM, în particular, în admiterea 2020, a contribuit din plin, prin prestanța personalităților: Vitalie Guțu, Ana Sârbu, Igor Guzun, Maricica Munteanu, Daniela Osipova, Adrian Sârbu, Viorica Zaharia, Cornelui Comendant ș.a. la reușita acestei acțiuni, fapt pentru care le adresăm alese mulțumiri tuturor partenerilor noștri din piața muncii.

Georgeta Stepanov, profesor universitar, doctor habilitat, decan

Published Вторник августа 4th, 2020

Объявления и пресс-релизы

35 de ani de Independență a Republicii Moldova!

Ziua de 27 august ne amintește de valorile care ne definesc: libertatea, democrația și dorința de a ne construi propriul viitor. Universitatea de Stat din Moldova...

Cine sunt câștigătorii ClimateLaunchpad Moldova 2026 și ce soluții propun pentru criza climatică

11 tineri antreprenori și-au prezentat ieri, 25 august, planurile de afaceri sustenabile dezvoltate în cadrul programului ClimateLaunchpad Moldova 2026. Finala națională a adunat cinci echipe de...

USM își extinde portofoliul internațional cu cinci proiecte noi Erasmus+ și Jean Monnet

Vești excelente pentru comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova! USM își completează portofoliul internațional cu încă cinci proiecte noi câștigătoare în cadrul acțiunilor Erasmus+...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved