Reprezentanții corpului managerial din cadrul facultăților și departamentelor Universității de Stat din Moldova și-au consolidat abilitățile de leadership și management în cadrul programului de formare profesională „Leadership și Management”.
Programul face parte din proiectul MOLDOVA HIGHER EDUCATION LEADERSHIP AND MANAGEMENT (MHELM), finanțat cu suportul Comisiei Europene prin programul Erasmus + și este destinat actualilor conducători și manageri (de toate nivelele) ai instituțiilor de învățământ superior, precum și personalului universităților care aspiră la o carieră de manager universitar.
Astfel, la 2 noiembrie, participanții la programul de formare profesională au primit certificatele de absolvire și au fost înmânate de către coordonatoarea proiectului Larisa BUGAIAN, dr. hab., prof. univ., care a subliniat importanța proiectului pentru dezvoltarea managementului învățământului superior și a exprimat încrederea că competențele profesionale dobândite de către absolvenți vor fi utile pentru implementarea unui management eficient în sistemul universitar național.
Prezentă la eveniment, prim-prorectorul USM, Otilia DANDARA a adresat felicitări participanților și formatorilor, subliniind că acest program este inovațional pentru sistemul învățământului superior din Republica Moldova și că datorită lui cadrele universitare au avut acces la surse și conținuturi certificate internaționl, care le-au adus plus valoare calificării profesionale.
Buna desfășurare a proiectului se datorează și coordonatorului instituțional, Angela NICULIȚĂ, doctor, conferențiar universitar din cadrul Departamentului de Matematică al Facultății de Matematică și Informatică a USM.
Programul realizat în cadrul Proiectului Erasmus+ „Leadership și management în învățământul superior din Moldova” (Moldova Higher Education Leadership and Management – MHELM), nr. ref. 609656-EPP-1-2019-1-MD-EPPKA2-CBHE-SP este structurat în patru module, activitățile căreia prevăd 1200 de ore academice și acumularea a 40 de credite.
Obiectivul programului este formarea abilităților de leadership și management în învățământul superior, axându-se pe guvernare, planificare strategică și management, adecvat pentru aplicare în universitățile din Republica Moldova.



Română
English

