Universitatea de Stat din Moldova a semnat un Memorandum de cooperare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS), ce are drept scop pregătirea asistenților sociali, accentuând importanța implicării mediului academic în elaborarea și avizarea politicilor sociale. Semnatare ale Memorandumului sunt și alte trei  instituții de învățământ superior din Republica Moldova.

Memorandumul face parte din Programul național pentru protecția copilului, lansat de  Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății.

La eveniment au fost prezenți  Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spatari, Ministrul Educației și Cercetării, Anatolie Toaplă, Secretarul de Stat al Ministerului Sănătății, Ion Prisăcaru, prim-prorectorul USM, Otilia Dandara, dar și reprezentanții instituțiilor de învățământ superior, semnatare ale documentului.

Scopul Memorandumului este consolidarea parteneriatului dintre MMPS și mediul academic privind pregătirea universitară și formarea continuă a asistenților sociali și a specialiștilor în domeniul protecției copilului.

Obiectivele principale se referă la formarea profesională a specialiștilor din domeniul social în raport cu nevoile pieței muncii, simplificarea dialogului dintre mediul academic și MMPS în elaborarea și avizarea de politici sociale, dezvoltarea cercetărilor științifice pentru fundamentarea politicilor în domeniu și nu în ultimul rând fortificarea statutului asistenților social și ai specialiștilor în domeniul protecției copilului.

Published Пятница ноября 25th, 2022

Объявления и пресс-релизы

Anunțul privind susținerea tezei de doctorat

Se anunță susținerea tezei de doctor  în informatică Candidat  Bergmann Ran Conducător / consultant științific: conf. univ. dr. Tudor Bragaru, prof.univ. dr. Gh. Căpătână Consiliul științific...

Bursele Serviciului German de Schimb Academic (DAAD)

Serviciul German de Schimb Academic (DAAD) oferă şi anul acesta burse pentru absolvenţii (respectiv pentru studenţi în an terminal) tuturor disciplinelor. Burse: Master:  pentru absolvenții tuturor disciplinelor Cine poate aplica:...

Anunț privind admiterea la Catedra militară a USM

Pentru anul de studii 2020-2021, Catedra militară a Universității de Stat din Moldova organizează admitere la cursul de instruire militară. Durata instruirii este de 4 luni...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved