Anual, la 27 august, este celebrată Ziua Națională a Republicii Moldova – Ziua Independenței, sărbătoare ce unește poporul nostru și trezește în fiecare din noi sentimentul de demnitate, patriotism și respect față de propria țară.

Cu acest prilej, Universitatea de Stat din Moldova, promovâd valorile de unitate națională, esența moștenirii tradițiilor, obiceiurilor neamului nostru, adresează urări de bine, de pace, de bunăstare și prosperitate, împărtășind totodată sentimentul profund de mândrie națională care fortifică viabilitatea progresului social, al modernizării țării, dezvoltării profesionale și formării continue.

Adoptarea Declarației de Independență și Proclamarea Independenței Republicii Moldova au marcat viața națiunii. Or, noile oportunități în contextul suveranității, libertății și independenței țării au constituit pledoaria pentru edificarea unui stat modern, prosper, bazat de cunoaștere, iar cultivarea civismului, a dragostei față de limba maternă, a promovării valorilor naționale, a folclorului, a tradițiilor și obiceiurilor sunt câteva dintre imperativele asigurării dezvoltării și coeziunii sociale.

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova rămâne a fi promotoare a valorilor și tradițiilor naționale, susținând diverse programe, mobilități și inițiative de extindere a performanțelor educaționale universitare, prin pregătirea specialiștilor de înaltă calificare, și cu asigurarea implicării permanente în afirmarea țării pe plan național și internațional. În această ordine de idei, Universitatea de Stat din Moldova își îndeplinește misiunea prin cultivarea mândriei față de Țara noastră și reafirmarea importanței păstrării identității naționale.

Cu respect față de sărbătoarea ce unește poporul nostru și trezește în fiecare dintre noi sentimentul de demnitate și patriotism, tindem să inspirăm siguranța că vom continua cu perseverență să atingem obiectivele stabilite, deoarece valorile supreme ale unui stat democratic și independent constau inclusiv în educația de calitate.

Imaginea de țară înfloritoare, cu oameni buni și frumoși să dăinuie peste veacuri. Respect pentru țară! La Mulți Ani, Republica Moldova!

Published Четверг августа 27th, 2020

Объявления и пресс-релизы

Prima Doamnă a României a vizitat Salonul Internațional de Carte Bookfest la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova devine din nou punctul de întâlnire al comunității de cititori în cadrul Salonului Internațional de Carte Bookfest Chișinău. Astăzi, 3 septembrie...

Deschiderea Salonului Internațional de Carte „Bookfest”, ediția 2026

Anul universitar începe cu cel mai așteptat eveniment dedicat iubitorilor de lectură — Salonul Internațional de Carte „Bookfest”. Timp de cinci zile (02-06 septembrie), vizitatorii vor...

Toate informațiile utile pentru un student USM-ist — într-un singur loc!

Dragi studenți ai anului I, Vă invităm să accesați platforma student.usm.md, unde sunt concentrate toate informațiile utile, necesare pentru un #StudentUSM-ist! Aici găsiți detalii despre: cazarea...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved