Departamentul Psihologie al Facultății de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială (FPȘESAS) a USM, în colaborare cu universități și centre științifice internaționale organizează, în perioada 29-30 noiembrie, Conferința internațională de psihologie aplicată „Actualități și perspective în cercetarea psihologică”, ediția a II-a.

La deschiderea Conferinței au fost prezenți rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, decanul FPȘESAS, Vladimir Guțu, reprezentanta adjunctă UNFPA Moldova, Natalia Plugaru, șefa Departamentului de Psihologie, Angela Potâng.

În cadrul Conferinței au loc sesiuni de comunicări pe mai multe secțiuni: „Psihologie clinică și judiciară”, „Psihologie socială și organizațională”, „Psihologie educațională”, „Aspecte psihosociale ale studiilor Generații de Gen”.

De asemenea se va desfășura o masă rotundă „In memoriam Prof. A. Neculau (1938-2012)”, o sesiune de postere și o serie de workshop-uri.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Universitatea „A. I. Cuza” (Iași, România), Universitatea „A. Vlaicu” (Arad, România), Universitatea de Management Educațional (Kiev, Ucraina), Universitatea Warmia și Mazury (Olsztyn, Polonia), Universitatea Beira Interior (Portugalia), Centrul de Cercetări a Reprezentărilor Sociale (Jakarta, Indonezia) și constituie un excelent forum de dezbatere pe diverse arii tematice ale psihologiei aplicate, în scopul identificării unor soluții și perspective de dezvoltare și promovare a calității în cercetarea psihologică la etapa actuală.

Published Вторник ноября 29th, 2022

Объявления и пресс-релизы

Echipa USM, prezentă la Noaptea Cercetătorilor Europeni 2025, desfășurată la Praga

Echipa Universității de Stat din Moldova, formată din Tatiana Bulimaga, șef Departament Cooperare Internațională, Punct Național de Contact Horizon Europe, Dorina Macovei, doctor, cercetător științific coordonator...

ANUNȚ privind Studiul de evaluare a biodiversității

În conformitate cu prevederile art. 1011  alin. (8) și (9) din Legea nr. 86/2014 privind evaluarea impactului asupra mediului (cu modificările ulterioare) și ca răspuns la...

Mesajul Consilierului prezidențial pentru apărare și siguranță națională și Coordonatorul Cancelariei Președintelui României, domnul Cristian Diaconescu, transmis cu ocazia aniversării a 79 de ani de la înființarea Universității de stat din Moldova

„Îmi face o deosebită plăcere să vă transmit respectul și aprecierea mea astăzi, la aniversarea a 79 de ani de continuitate istorică a Universității de Stat...

Universitatea de Stat din Moldova 2025 © All Rights Reserved