Rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov s-a întâlnit cu administratorii blocurilor de studii și a căminelor din cadrul instituției, cu care a discutat despre problemele curente în procesul de gestionare a spațiilor USM.

Responsabilii au prezentat situația actuală privind asigurarea cu energie electrică și termică a blocurilor de studii și a căminelor și au analizat soluțiile care se impun în contextul crizei energetice din țară.

La întâlnire a participat și preotul Octavian Moșin, parohul bisericii „Întâmpinarea Domnului” din campusul universitar, care a transmis gânduri bune pentru cei care au grijă de buna funcționare a blocurilor universitare, arătându-și deschiderea de a susține personalul auxiliar al instituției cu ceea ce poate oferi sfântul locaș din donațiile credincioșilor: produse alimentare și igienice, haine și încălțăminte.

Cei prezenți s-au ales cu modeste daruri oferite de către rectoratul și biserica USM. Evenimentul a fost organizat în cadrul Campaniei de Crăciun „Cu drag din inimile USM-iste”, care se desfășoară în perioada 1 decembrie 2022 – 14 ianuarie 2023.

Published Понедельник декабря 5th, 2022

Объявления и пресс-релизы

CRFC al USM și-a consolidat capacitățile în cadrul atelierului organizat de DVV International Moldova, privind expertiza estoniană în educația adulților

Centrul de Resurse pentru Formare Continuă (CRFC) al Universității de Stat din Moldova, a beneficiat săptămâna trecută, de un atelier de lucru organizat de DVV International...

27 aprilie — Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova

În fiecare an, pe 27 aprilie, onorăm Drapelul de Stat al Republicii Moldova — simbol al identității, independenței, suveranității și unității naționale. Tricolorul ne definește ca...

Membrii USM au participat la târgurile educaționale desfășurate în Soroca și Hîncești

Sute de elevi au descoperit oportunitățile oferite de Universitatea de Stat din Moldova. Reprezentanții mai multor facultăți au participat sâmbătă, 25 aprilie, la două târguri organizate...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved