Studenții anului IV, de la Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică (FCTC), Departamentul Chimie industrială și ecologică, au participat la o masă rotundă, planificat în cadrul cursului de  Biofarmacie și Farmacocinetică  în vederea promovării și facilitării schimbului de cunoștințe teoretice între studenți, dar și de a face analiza cercetărilor experimentale realizate în cadrul cursului dat.

Fiind ghidați de către dr.hab., prof.univ., Maria Gonța, studenții au sistematizat cunoștințele teoretice și practice acumulate pentru a caracteriza un anumit grup de substanțe medicamentoase (SM), reeșind din parametrii farmacociinetici și farmacodinamici ai subsanțelor studiate.

De asemenea studenții au abordat diverse teme de discuție și au făcut prezentări ale acestora în fața colegiilor. Caracteristica medicamentelor a fost demonstrată în baza analizei structurii chimice a grupului de SM, dar și a valorilor parmetrilor farmacocinetici și farmacodinamici comparativi, studiați pentru diferite medicamente.

Temele analizate au fost vizat: biodisponibilitatea, farmacocinetica și farmacodinamica antiinflamatoarelor nesteroidiene, preparatelor antituberculoase, antibioticelor din grupul cefalosporinelor; medicamentelor din grupul diureticelor, antimicoticelor, antibioticelor  aminoglicozide, substanţelor medicamentose cu acțiune antivirală, antibioticelor  din grupul penicilinelor, antibioticelor  aminoglicozide, proceselor de metabolizare a colecalciferolului  (vitamina D3)   şi rolul lor în farmacocinetica altor substanţe.

Published Пятница декабря 16th, 2022

Объявления и пресс-релизы

Cercetători și doctoranzi ai USM — interesați de oportunitățile de finanțare oferite de programele europene

Reprezentanți ai comunității academice a USM au participat la sesiunea de informare cu tema: „Cum să scrii o propunere competitivă pentru finanțare individuală a cercetării din...

Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Filipine în România — în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 21 mai, o întrevedere oficială între rectorul USM, Otilia Dandara și Excelența Sa, Noel Servigon, Ambasador Extraordinar și...

Un alt curs organizat de Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, s-a încheiat cu succes

Cei 27 de participanți la programul de dezvoltare profesională „Instrumente analitice pentru luarea deciziilor publice” au beneficiat, în perioada 18-21 mai, de sesiuni intensive dedicate integrării...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved