Institutul de Chimie al USM a găzduit, la 19 ianuarie 2023, Prelegerea publică „Studii RMN ale structurilor ADN-ului tetrahelical și a interacțiunilor acestora cu unii liganzi”, susținută de către Janez Plavec, şeful Centrului Sloven de RMN, Institutul Național de Chimie, profesor la Facultatea de Chimie Tehnologie Chimică, Universitatea din Ljubljana, Slovenia. Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului din „Programul de Stat (2020-2023)” — Mecanisme fizico-chimice a proceselor redox cu transfer de electroni implicate în sistemele vitale, tehnologice și de mediu (cifrul: 20.80009.5007.27).

La eveniment au fost prezenți cercetători din cadrul Institutului de Chimie, reprezentanți ai Institutului de Fizică Aplicată al USM, Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, sesiunea fiind moderată de către dr., cercet. șt. superior Elena Gorincioi.

Prelegerea profesorului Janez Plavec a scos în evidență rolul metodei Rezonanței Magnetice Nucleare în elucidarea structurală a oligonucleotidelor ADN-ului polimorf, care conține segmente bogate în Guanină. Aceste cercetări, potrivit profesorului Janez Plavec sunt foarte importante, deoarece secvențele de GGGAGCG se întâlnesc în regiunile reglatoare ale genelor responsabile pentru maladii neurodegenerative, cancer, precum și abnormalitățile privind dezvoltarea oaselor și cartilajelor.

Profesorul din Slovenia a răspuns la o serie de întrebări privind structurile ADN-ului tetrahelical, modalitatea de colaborare cu entitățile industriale, posibilitatea utilizării liganzilor heterociclici cu particularității sterice specifice.

Potrivit directorului Institutului de Chimie al USM, dr.hab. prof. Aculina Arâcu, prelegerea publică a avut o rezonanță deosebită în mediul științific al chimiștilor și fizicienilor. „Participanții au aflat informații noi care vor fi luate în calcul în procesul de cercetare și care vor contribui la dezvoltarea ştiinţei chimice autohtone. Asemenea lecții, indiscutabil, lărgesc orizontul cunoștințelor profesionale”, a subliniat directorul Arâcu, specificând că atare întruniri reprezintă una dintre modalitățile cele mai eficiente de dialog ştiinţific, prin intermediul cărora se intensifică schimbul de experiență și se stabilesc noi relații de colaborare, în cadrul cărora cercetătorii instituțiilor partenere efectuează cercetări ştiinţifice în comun, participă la diverse manifestări ştiinţifice, obțin proiecte științifice internaționale și publică rezultatele științifice obținute în reviste prestigioase.

Sursa: cercetare.usm.md

Published Пятница января 20th, 2023

Объявления и пресс-релизы

Anunț privind deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor DRRM pentru anul 2026, dedicate Republicii Moldova

Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) anunță deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor pentru anul 2026, dedicate Republicii Moldova.  Din bugetul DRRM, pot fi finanțate...

Reprezentanții USM au participat la cel de-al XIV-lea Colocviu Internațional „Veneția și Europa de Est între Evul Mediu târziu și epoca modernă”

Prorectorul pentru dezvoltare strategică și parteneriat Igor Șarov și decanul Facultății de Istorie și Filosofie Igor Bercu au participat în perioada 17- 18 aprilie, la cel...

Turul de trei zile la USM, dedicat elevilor din întreaga țară s-a încheiat cu succes

Peste 1500 de tineri sunt acum mai hotărâți în alegerea parcursului lor academic, după ce au vizitat timp de trei zile universitatea noastră. Liceeni din 38...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved