O nouă ședință a Seminarului republican de chimie a fost organizat ieri, 16 februarie, de  Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a USM, la care au participat circa 100 de profesori din întreaga țară.

În contextul demarării procesului de atestare a cadrelor didactice în instituțiile de învățământ preuniversitar, ședința Seminarului republican a fost consacrată produselor/proicetelor educaționale prevăzute de Regulamentul de atestare a cadrelor didactice din învățământul general, profesional tehnic și din cadrul structurilor de asistență psihopedagogică, din 07.10.2020.

De asemenea au fost prezentate rezultatele obținute în cadrul parteneriatelor naționale și internaționale:

„Proiectul STEAM ca produs în procesul de atestare” — Mariana Gureu, profesoară de chimie, grad didactic unu, IPLT Ion Pelivan, c. Răzeni, Ialoveni;

„Ne jucăm, ne distrăm… și chimie învățăm” — Aurelia Delibaltov, profesoară de chimie, grad didactic superior, Gimnaziul Mihai Eminescu, Cantemir;

„Dezvoltarea gândirii critice, cooperării și creativității în cadrul proiectelor educaționale” —

Sabina Beznos, profesoară de chimie, grad didactic unu, Colegiul de Ecologie, Chișinău.

Profesorii de chimie au mulțumit formatorilor pentru schimbul de experiență, dar și coordonatorilor ședinței pentru selectarea tematicii abordate —  Mariana Dîru, dr., conf. univ. USM, Iulia Baerle, profesoară de chimie, grad didactic superior, IPLT N. Dadiani.

Published Пятница февраля 17th, 2023

Объявления и пресс-релизы

CONCURS PENTRU PREMIUL NATIONAL

Comisia pentru decernarea Premiului Naţional a anunțat demararea Concursului pentru selectarea candidaților pentru anul 2020. Menționăm că, Premiul Naţional se acordă pentru: 1) cercetări ştiinţifice care au contribuit...

PERFORMANȚA TA ÎNCEPE AICI! MĂRTURII ALE ABSOLVENȚILOR UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA!

,,Universitatea de Stat din Moldova este instituţia de prestigiu, în cadrul căreia se formează o viziune nouă, o gândire creatoare şi o concepţie modern asupra societăţii...

USM, Gala Performanțelor 2020

USM, Gala performanțelor 2020 Tradițional, la sfârșit de an de studii, Universitatea de Stat din Moldova organizează un eveniment importantpentru comunitatea academică a instituției – Gala...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved