La 8 octombrie 2020, reprezentanții facultăților de Litere, Istorie și Filosofie, Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, prorectorul pentru activitatea studențească a Universității de Stat din Moldova, dr. hab., prof. univ. Violeta Cojocaru și directorul executiv al Centrului de Informare şi Documentare privind NATO în Moldova (CID NATO), Elena Mârzac, s-au întrunit într-o ședință on-line.

Scopul ședinței a fost de a discuta propunerile de colaborare în cadrul proiectelor existente, precum și de a realiza un brainstorming privind organizarea activităților și a proiectelor de viitor pe subiecte din domeniul securității, în diversele ei aspecte — umană, ecologică, cibernetică, informațională etc.

În urma discuțiilor a fost luată decizia de a elabora un proiect comun al facultăților interesate ale Universității de Stat din Moldova cu CID NATO, în vederea organizării pe viitor a mai multor activități, ținând cont de specificul fiecărei subdiviziuni universitare aparte. Acestea urmează să se desfășoare în regim on-line sub diferite forme (mese rotunde, lecții publice, dezbateri etc.) cu participarea în calitate de vorbitori a experților naționali și internaționali.

Totodată, colaborarea dintre Universitatea de Stat din Moldova și Centrul de Informare şi Documentare privind NATO în Moldova va continua să se materializeze sub forma implicării studenților în stagiile de practică și de voluntariat în cadrul CID NATO.

Tot la această ședință a fost luată decizia de a relua proiectul pentru elaborarea unui curriculum la nivel național pe segmentul securității și apărării, în cadrul căruia Universitatea de Stat din Moldova să fie principalul beneficiar, precum și de a elabora o serie de publicații și cercetări comune.

Published Пятница октября 9th, 2020

Объявления и пресс-релизы

Senatul USM s-a întrunit întro nouă ședință

În cadrul unei noi ședințe a Senatului Universității de Stat din Moldova au fost examinate și aprobate mai multe subiecte privind activitatea academică, administrativă și socială...

Școala de Administrație Publică a USM extinde instruirile dedicate reformei administrativ-teritoriale: sesiune organizată la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova a organizat astăzi, 02 decembrie 2025, cursul de instruire „Organizarea administrativ-teritorială și guvernanța pe mai multe...

24 de programe de studii de la USM au obținut Certificatele de evaluare externă a calității

În cadrul ședinței de astăzi, 02 decembrie, a Senatului Universității de Stat din Moldova (USM), rectorul Igor Șarov a înmânat Certificatele de evaluare externă a calității...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved