Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA) a Universității de Stat din Moldova în cooperare cu Grupul de inițiativă „Advocacy pentru Educație de Calitate” și Institutul Național Democratic din Moldova (NDI Moldova) au organizat astăzi, o discuție publică cu genericul: „Modernizarea Guvernării în Republica Moldova: Aspecte teoretico-aplicative”.

Conferința are drept scop stabilirea unui dialog cu privire la dezvoltarea școlii politice din Republica Moldova, cu implicarea factorilor de decizie și specialiști din diverse domenii ale științelor politice și administrative.

La deschiderea evenimentului au participat: prorectorul USM, Violeta Cojocaru, decanul FRIȘPA, Alexandru Solcan, șeful departamentului Științe Politice și Administrative, Vladimir Borș și directorul general NDI Moldova, Martin Angeby.

Evenimentul a fost structurat în două paneluri de discuții: Viziunea și rolul statului în pregătirea cadrelor pentru serviciul public și Alternative pentru dezvoltarea școlii politice și administrative, reprezentând o comunicare mai amplă asupra factorilor de decizie, iar în urma discuțiilor, rezultatele conferinței urmează a fi publicate într-o culegere, care va servi drept suport pentru dezvoltarea propunerilor de politici publice în domeniul de referință.  

Published Вторник мая 16th, 2023

Объявления и пресс-релизы

27 aprilie — Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova

În fiecare an, pe 27 aprilie, onorăm Drapelul de Stat al Republicii Moldova — simbol al identității, independenței, suveranității și unității naționale. Tricolorul ne definește ca...

Membrii USM au participat la târgurile educaționale desfășurate în Soroca și Hîncești

Sute de elevi au descoperit oportunitățile oferite de Universitatea de Stat din Moldova. Reprezentanții mai multor facultăți au participat sâmbătă, 25 aprilie, la două târguri organizate...

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București consolidează dialogul academic în cadrul celei de-a VII-a ediții a Conferințelor București-Chișinău

Cea de-a VII-a ediție a Conferințelor București-Chișinău, organizată de Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București, aduce anul acesta în prim-plan o temă de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved