Luni, 23 noiembrie 2020, la Facultatea de Chimie şi Tehnologie Chimică a USM s-a desfăşurat concursul „Cel mai bun debut în chimie – 2020”, dedicat Zilei Internaționale a Studenților. Această competiție a devenit o bună tradiție de încadrare a studenţilor anului întâi în colectivul facultăţii, de stimulare şi încurajare a creativităţii, responsabilităţii, precum şi a interesului faţă de domeniul fascinant al chimiei.

Ediția din anul curent a fost organizată în regim on-line în forma unei videoconferințe, la care au fost prezenți toți studenții și cadrele științifico-didactice ale facultății. În cadrul unei probe de concurs, derulată într-o manieră distractiv-ştiinţifică, la care au participat reprezentanți ai grupelor academice ale anului I – Andrei Ciursin (grupa I (Ch. + CBF (rom.)), Iulia Dvorschi (grupa II (Ch. + CBF (rus.)), Ion Bucșa (grupa III (TCI + TPCM (rom.)) și Valeria Brașevan (grupa IV (TCI + TPCM (rus.)), au fost totalizate cunoştinţele din domeniul chimiei generale, anorganice şi organice acumulate în decursul primelor luni de studii la facultate, precum și cele dobândite în anii preuniversitari de studii.

În rezultatul totalizării punctelor acumulate, a fost desemnat câștigătorul concursului – Ion Bucșa – reprezentantul grupei III, specialitățile TCI și TPCM, limba de instruire română.

Aliona COTOVAIA

dr., conf. univ.

prodecanul Facultăţii de Chimie şi Tehnologie Chimică

Published Среда ноября 25th, 2020

Объявления и пресс-релизы

Universitatea de Stat din Moldova a participat la evenimentul de încheiere a Săptămânii Educației organizat de MEC

Mii de tineri, sute de întrebări și multă curiozitate — aceasta a fost atmosfera de ieri, 24 mai, de la Chișinău Arena, unde Universitatea de Stat...

USM promovează microcalificările ca răspuns la noile cerințe ale pieței muncii

Rectorul USM, Otilia Dandara a prezentat comunității academice din țară viziunea universității asupra microcalificărilor, evidențiind rolul acestora ca răspuns modern și flexibil la noile cerințe ale...

La USM se desfășoară programul internațional „Good Governance and Accountability in Public Administration (GAAP)

Facultatea de Științe Economice a Universitatea de Stat din Moldova găzduiește în perioada 17–23 mai 2026 programul internațional „Good Governance and Accountability in Public Administration (GAAP)”...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved