În perioada 07-09 iulie 2023, tinerii cercetători de la Universitatea de Stat din Moldova au participat la cel de-al VII-lea Târg Internațional de Inovare și Educație Creativă pentru Tineret (ICE-USV) Suceava, România. Evenimentul a fost organizat de Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Forumul Inventatorilor Români, Asociația Generală a Inginerilor din România, cu sprijinul Ministerului Educației din România.

În acest sens, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, care a găzduit evenimentul expozițional, și-a asumat rolul de catalizator al creativității și inovației în societatea românească, devenind în ultimii ani lider național atât privind numărul de cereri de brevet, cât și numărul de brevete obținute, conform clasamentelor realizate de Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci pentru mediul universitar. Potrivit organizatorilor, aceste rezultate au fost atinse prin educarea și implicarea masivă a doctoranzilor, masteranzilor și chiar din ciclul de licență în domeniul invenției și creativității științifice.

Târgul ICE-USV a inclus Salonul de invenție și inovație cu standuri expoziționale pentru tineri (jurizare și premii), precum și ateliere și prezentări despre creativitate în toate domeniile sociale, despre Inovare în Știință, Tehnologie, Inginerie și Design. Salonul s-a desfășurat cu prezență fizică, participanții optând însă și pentru participarea online. Prezentările au fost făcute în limba română sau în limba engleză.

Salonul ICE-USV are drept scop de a promova rezultatele tinerilor cercetători, de a încuraja și de a spori interesul pentru domeniul cercetării și inovării.

La ediția curentă a Salonului au fost prezentate 10 lucrări, acestea fiind apreciate cu 4 medalii de aur, 3 medalii de argint și 3 medalii de bronz.

Distincțiile acordate Universității de Stat din Moldova și titlurile invenției/proiectului, în continuare.

Detalii: cercetare.usm.md

Published Среда июля 12th, 2023

Объявления и пресс-релизы

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020!

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020! Dacă ești student la nivel de licență sau master la Universitatea de Stat din Moldova...

ZIUA EUROPEI 2020:TRADIȚIE ÎNTRU SOLIDARITATE

Ziua Europei, marcată tradițional de întreaga comunitate europeană pe 9 mai, iar de câțiva ani buni și în Republica Moldova se va sărbători în acest an...

Profesorii de la Universitatea de Stat din Moldova participă activ la proiectele MECC

Sistemul educațional din Republica Moldova, determinat de pandemia COVID-19, și-a modificat semnificativ metodele de lucru, mobilizându-se la maxim. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved