Studenții de la Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată al Facultății de Litere a USM, înscriși la programul de Master francofon cu diplomă dublă, în baza unui Acord interinstituțional, încheiat între USM și USV, au susținut cu succes tezele de Master la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV). La fel, studenții suceveni francofoni au susținut tezele de Master la instituția noastră.

În afară de obţinerea diplomelor duble, un avantaj cert al acestui program de Master francofon este experienţa pe care tinerii o acumulează în cadrul celor două instituţii de învăţământ, ceea ce contribuie la valorizarea cunoştinţelor de fond și la direcționarea competențelor specifice spre scopuri profesionale bine definite.

Studenții evidențiază prioritățile studiilor la programul de Master francofon cu diplomă dublă:

Svetlana Nichifor (absolventă, 2023): ,,Masterul francofon cu diplomă dublă, pentru mine, părea a fi o provocare la început, dar știam sigur că este o idee bună. Este clar că îmi poate deschide noi orizonturi, acesta oferă diverse oportunități în materie de angajabilitate și dezvoltare. Abordarea diferită a profesiei pe care vreau să o îmbrățișez este clar benefică, iar profesorii și colegii români au fost atât de prietenoși și primitori, încât învățarea simultană la cele două instituții a fost mai mult plăcută decât provocatoare. Sunt încântată și recunoscătoare că am avut șansa de a acumula cunoștințe și de a obține, după doi ani de studii, diplomă atât de la USM, cât și de la USV, România. Masterul francofon cu diplomă dublă reprezintă o treaptă foarte importantă în ascensiunea mea profesională”.

Mihai Noroc (student, anul II): ,,Masterul francofon cu dublă diplomă reprezintă o poartă către noi posibilități, și anume obținerea unei diplome românești, fără a părăsi Republica Moldova. Este de asemenea o posibilitate de a combina studiile în străinătate cu cele din țară și de  a face schimb de experiență. Este o alegere bună pentru cei care doresc să cunoască mai bine România și sa o viziteze”.

Valeria Bejan (studentă, anul II) : ,,Masterul francofon cu diplomă dublă este o oportunitate unică de a dobândi o diplomă europeană, de aici, de acasă. Acest master permite descoperirea aceleiași profesii din doua puncte de vedere diferite: diversificarea programului asigură un orizont de cunoaștere larg si căpătarea de competențe mixte. Este o experiență excelentă și un atu în viața profesională”.

Și profesorii de la Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată al Facultății de Litere a USM, subliniază avantajele programul de Master francofon cu diplomă dublă:

Angela Grădinaru, Șef de Departament: „Avem înscriși, în acest an, la programul de Master francofon cu diplomă dublă, cincisprezece studenți, din România și din Republica Moldova. Urmând un parcurs academic prestabilit, la programele cu diplomă dublă, studenții devin mai competitivi și se adaptează la contextele curriculare ale ambelor instituții, acest fapt pregătindu-i mai eficient pentru piața muncii. Responsabilii de programele de studii corespunzătoare asigură respectarea cerinţelor impuse de standardele naţionale. Așadar, consolidarea parteneriatelor științifico-didactice este rezultatul eforturilor comune de a menține și reinventa, pe parcurs, aceste programe specializate”.

Ludmila Zbanț, responsabilă de modulul ,,Traductologie”: „Dacă aș încerca să răspund la întrebarea despre atuurile studiilor cu diplomă dublă, aș vorbi despre mai multe rezultate importante: cunoști  două sisteme de studii universitare și le poți compara, alegând tot ce este mai bun din ambele; poți să vezi rodul muncii tale, devenind autorul traducerii unui fragment de text literar francofon, tradus integral de echipa internațională de masteranzi și publicat la o tipografie de prestigiu din România; ai acces la o bibliotecă cu un fond de carte foarte bogat, ceea ce este important pentru elaborarea inclusiv a tezelor de Master; descoperi locuri noi; dar cel mai valoros este faptul că întâlnești persoane noi, fiecare descoperind și împărtășind viziuni noi. Este o experiență care merită să fie trăită”.

 

Oxana Căpățînă, responsabilă de modulul Traducere consecutivă”: ,,E vorba și de conexiunea școlilor științifice de pe ambele maluri ale Prutului, iar interacțiunea de acest gen este o plusvaloare în cotarea internațională a universităților-partenere. Creșterea vizibilității și consolidarea poziției USM în comunitatea internațională constituie obiectivele noastre constante de internaționalizare. Un rol esențial îl are promovarea cooperării cu universitățile europene și inițierea proiectelor de cercetare comune. În plus, programul de Master cu diplomă dublă permite schimbul de tehnologii, preluarea experiențelor avansate în domeniul traductologiei, dar și promovarea valorilor francofone în spațiul nostru cultural latin”.

Published Четверг июля 13th, 2023

Объявления и пресс-релизы

Sébastien Floquet, cercetător la Institutului Lavoisier din Versailles și profesor la Universitatea Paris-Saclay, Franța — Doctor Honoris Causa al USM

Senatul Universității de Stat din Moldova i-a acordat astăzi, 29 mai 2026, titlul onorific de Doctor Honoris Causa profesorului universitar Sébastien Floquet, cercetător în cadrul Institutului...

USM a organizat Conferința Națională cu participare internațională „Materiale Avansate în Biofarmaceutică și Tehnică”

Universitatea de Stat din Moldova a organizat astăzi Conferința Națională cu participare internațională „Materiale Avansate în Biofarmaceutică și Tehnică”, eveniment organizat de Institutul de Chimie și...

Dialog strategic cu delegația Grupului Băncii Mondiale în Republica Moldova privind reforma administrației publice

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit ieri, 27 mai, o întrevedere oficială între rectorul USM, Otilia Dandara, directorul Școlii de Administrație Publică a USM, Sergiu...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved