În perioada 4-5 decembrie 2020 în cadrul Universității de Stat din Moldova s-a desfășurat seminarul de formare a competențelor manageriale, realizat în parteneriat cu Agenția Universitară a Francofoniei (AUF) și Institutul Francofoniei pentru Guvernanță Universitară (IFGU) în cadrul proiectului ”La consolidation de la capacité et de la fonctionnalité du système institutionnel de management de la qualité dans l’Université d’Etat de Moldova”, elaborat și coordonat de Lucia SAVA, dr., conf. univ., șefa Departamentului Managementul Calității, USM.

Acțiunea reflectă misiunea USM, instituție cu tradiții și valori culturale consolidate de-a lungul timpului, care urmărește îmbunătățirea continuă a calității serviciilor educaționale, considerând, că dezvoltarea unei culturi a calității trebuie asumată de toți actorii implicați în proiectarea, realizarea și evaluarea calității proceselor educaționale: studenți, angajatori, cadre didactice și managerii instituției. Prin urmare, consolidarea și eficientizarea sistemului de asigurare internă a calității în cadrul USM este un imperativ al timpului, care ar putea proba convergența instituției la modelul instituțional european.

Proiectul menționat este structurat în două părți și are următoarele obiective:

  • Îmbunătățirea capacității de decizie managerială prin perfecționarea și formarea personalului din structurile de management universitar;
  • Dezvoltarea competențelor de planificare, monitorizare și de control al structurilor de management al calității din cadrul USM;
  • Perfecționarea abilităților de raportare și evaluare a managerilor universitari (decani, șefi de departamente);
  • Implementarea unor măsuri sistemice de consolidare a sistemului intern de management al calității și adaptarea acestuia la standardele de calitate internaționale.

Activitățile de formare au fost realizate de prof. univ., dr. Iordan PETRESCU, Președintele Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS), care a supus discuțiilor subiecte ce țin de funcționarea sistemului de asigurare a calității în instituțiile de învățământ superior, sistemul intern de asigurare a calității, ciclul de îmbunătățire a sistemului de asigurare a calității, managementul calității, domeniile și criteriile de evaluare și îmbunătățire a calității, auditul intern, împărtășind, totodată, experiența acumulată de universitățile din România în acest domeniu. Conținuturile seminarului au fost completate de dr. conf. univ. Emilia GOGU, expertă ARACIS, care a prezentat profilul ofertei/ cererii universitare din Republica Moldova și din România, profilul noului student, profilul ”calificării” pieței muncii UE, Manualul intern al calității, instrumente de lucru, rezultatele învățării, școala versus puterile publice în timp și spațiu.

La seminar și-au înregistrat participarea 50 de reprezentanți ai managementului universitar (decani, șefi de departamente, președinți ai Comisiilor de Asigurare a Calității, cadre didactice ș.a.), interesați în identificarea și implementarea modelelor de management eficient al calității serviciilor educaționale, precum și în adaptarea  sistemului instituțional la cerințele și tendințele europene în domeniul asigurării calității învățământului superior.

Published Вторник декабря 8th, 2020

Объявления и пресс-релизы

Universitatea de Stat din Moldova celebrează Ziua Europei

Ziua Europei, 9 mai, reprezintă simbolul trăiniciei și solidarității europene, în contextul valorificării, promovării și salvgardării păcii și unității europene. Este o zi specială care marchează...

Câștigătorii concursului național de Procese Simulate de Drept Penal

La 5 mai 2021, la ora 18:00, s-a desfășurat în format online finala concursului ,,Proces Simulat de Drept Penal și Procedură Penală”. Concursul național de Procese...

Mobilități pe timp de pandemie: provocări și reinventare de strategii

Se credea că va fi ceva trecător, un mic exercițiu de abilitate pentru tinerii care merg în mobilități… S-a constatat însă foarte repede că lucrurile stau...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved