Universitatea de Stat din Moldova și Spitalul Universitar de Urgență București au organizat, în luna septembrie, Workshop-ul de Cercetare Avansată „Strategia regională de răspuns medical ca parte a managementului dezastrelor în caz de urgență radioactivă cauzată de războiul din Ucraina”. Evenimentul s-a desfășurat la București și a fost susținut de Programul NATO Știința pentru Pace și Securitate.

USM  a fost reprezentată la eveniment de către directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al USM, membru corespondent al AȘM Victor Juc, doctorul, conferențiarul universitar Natalia Albu, directorul Centrului Cercetări Strategice, ICJPS al USM, Veaceslav Ungureanu.

În cadrul Workshop-ului, specialiștii au abordat  necesitatea creării unei rețele de experți în plan regional, dar cu experiență internațională, care să contribuie cu soluții la un potențial incident nuclear sau radioactiv cauzat de războiul din Ucraina.

Potrivit organizatorilor, necesitatea de a desfășurarea un astfel de eveniment a fost determinată de creșterea riscurilor și amenințărilor la adresa securității regionale, dar și celei internaționale, ca urmare a invaziei militare a Federației Ruse în Ucraina.

Comunicatul de presă: cercetare.usm.md/?p=4555

 

Published Среда октября 4th, 2023

Объявления и пресс-релизы

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit atelierul privind Planul de Acțiune pentru Educația Digitală în Armenia și Moldova

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit, ieri, 09 iunie, Atelierul privind Planul de Acțiune pentru Educația Digitală în Armenia și Moldova, inclusiv recomandări privind nomenclatorul...

Universitatea de Stat din Moldova a participat la cea de-a IV-a ediție a Săptămânii Internaționale de Formare a Personalului desfășurată la Universitatea Dumlupınar din Kütahya, Turcia

Experiența Universității de Stat din Moldova în domeniul cooperării internaționale, transformării digitale și dezvoltării proiectelor europene a fost prezentată în cadrul celei de-a IV-a ediții a...

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Tsukuba din Japonia, extind cooperarea academică printr-un nou acord de colaborare

USM continuă să dezvolte relațiile de cooperare cu Universitatea Tsukuba din Japonia. Instituția noastră a încheiat un nou Memorandum de cooperare pentru schimburi academice și colaborare...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved