Rectorul interimar al Universității de Stat din Moldova Otilia Dandara și rectorul ales Igor Șarov au avut astăzi, 26 ianuarie, o întâlnire cu Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, E. S. Peter Michalko. În cadrul discuțiilor au fost abordate subiecte privind colaborarea dintre Universitatea de Stat din Moldova și instituţiile de învățământ superior din țările membre ale Uniunii Europene.

Rectorul ales Igor  Șarov a menționat  că Uniunea Europeană este un  partener-cheie  pentru Republica Moldova în domeniul educației și cercetării, universitățile beneficiind de mai multe programe și proiecte educaționale și de cercetare, cele mai solicitate fiind mobilitățile academice Erasmus+ pentru studenți și cadrele universitare și programele de dezvoltare a capacităților.

E. S. Peter Michalko a reiterat deschiderea UE de a contribui în continuare la evoluția sistemului de învățământ superior al Republicii Moldova, menționând că Universitatea de Stat din Moldova reprezintă unul dintre  pilonii învățământului superior din țara noastră.

În cadrul întrevederii, Domnul ambasador a fost informat despre procedura legală de urmat pentru stabilirea echipei alese la USM și și-a exprimat speranța unei instalări rapide, conform procedurilor legale și bunelor practici europene.

Published Вторник января 26th, 2021

Объявления и пресс-релизы

USM, Gala Performanțelor 2020

USM, Gala performanțelor 2020 Tradițional, la sfârșit de an de studii, Universitatea de Stat din Moldova organizează un eveniment importantpentru comunitatea academică a instituției – Gala...

Susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil”

Se anunță susținerea publică a tezei de doctor în drept „Procedura de examinare a apelului în procesul civil” Pretendent: Jimbei Ina Conducător științific: Belei Elena, doctor...

Mesaj de felicitare al prorectorului pentru activitatea didactică a USM, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, adresat absolvenților Universității de Stat din Moldova

Prorectorul pentru activitatea didactică a Universității de Stat din Moldova, prof. univ., dr. hab., Otilia Dandara, a adresat în cadrul Galei Performanțelor, desfășurată on-line în ședința...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved