Sunt eligibile persoanele înscrise la studii de masterat sau doctorat la Universitatea de Stat din Moldova. Bursa poate fi acordată unei persoane pe un an academic sau la doua persoane, pe câte un semestru.

Candidaţii care solicită  bursă vor completa un dosar, după cum e indicat în foaia de prezentare a UniGe (Anexa 1). De asemenea, ei trebuie să se înscrie online, la adresa indicată în foaia de prezentare.

Daca un document va fi lipsă în dosar, candidatul va fi respins din start.

O condiţie absolut necesară este cunoaşterea limbii franceze (nivelul B2 – CECR), pentru a putea urma cursuri în această limbă.

Dosarele completate vor expediate, în format PDF, la adresa: oxanacapatina@yahoo.fr
Data limită de expediere a dosarelor – 20 martie 2021.

Rectorul USM poate analiza, la dorință, dosarele, pentru a se expune asupra calității acestora. La fel, acest factor de decizie semnează recomandarea din partea Rectoratului.

Candidații cu diplome de DALF nivel B2 sau superior sunt rugați să anexeze actele doveditoare la dosar.

Ceilalți candidați vor participa la un interviu, pentru a li se evalua nivelul de cunoaștere a limbii franceze.

Cei care pledează pentru programul Courses in English vor examina cu atenție ofertele din Foaia de prezentare și anexă și vor decide asupra compatibilității programului de studii de la USM cu ceea ce li se oferă drept alternativă (UniGe asigură o variantă în limba engleză a cursurilor doar parțial) . (Anexa 2).

Dosarele de concurs sunt expediate la Geneva, pentru a fi examinate de Comisia de experți de la Departamentul de Relații Internaționale. Rezultatele selecției sunt publicate pe site-ul USM. Candidații selectați sunt contactați ulterior de responsabilii de la Universitatea-partener.

Oxana Căpățînă, responsabilă de programul de schimb academic cu Universitatea din Geneva, Elveția

Pentru detalii : oxanacapatina@yahoo.fr

Published Вторник февраля 2nd, 2021

Объявления и пресс-релизы

„Botezul Chimiștilor” la USM: o nouă promoție de studenți și-a depus jurământul

Studenții anului I ai Facultății de Chimie și Tehnologie Chimică a Universității de Stat din Moldova au depus „Jurământul Chimiștilor” și au fost „botezați” — acțiune...

ANUNȚ COST Info Day 2026: oportunități europene pentru cercetare și inovare

Departamentul de Cooperare Internațională al Universității de Stat din Moldova invită comunitatea academică să participe la sesiunea online de informare „COST Info Day 2026”, dedicată oportunităților...

USM explorează direcții de cooperare cu organizația internațională Heavenly Culture, World Peace, Restoration of Light (HWPL)

Universitatea de Stat din Moldova continuă să își consolideze dimensiunea internațională prin dezvoltarea unor noi parteneriate orientate spre educație, dialog și cooperare globală. În acest context...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved