La 10 februarie 2021, în incinta Fundației pentru Relații Moldo-Japoneze, a avut loc ceremonia oficială de finalizare a Proiectului de îmbunătățire a mediului educațional al limbii japoneze, finanțat de Guvernul Japoniei în cadrul Programului de granturi în domeniul culturii „Kusanone” pentru anul fiscal 2020.

Fundația pentru Relații Moldo-Japoneze a obținut o finanțare în valoare de 75.721 USD, care au fost folosiți pentru achiziționarea echipamentului și mobilierului necesar desfășurării procesului de studii. Echipamentul a fost predat în cadrul unei ceremonii la care a participat Excelența Sa, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în Republica Moldova, domnul Yoshihiro Katayama.

Fundaţia pentru Relaţii Moldo-Japoneze activează din anul 2002 în incinta Universității de Stat din Moldova și este unica instituție acreditată din Republica Moldova, care oferă programe de studiere a limbii, culturii și istoriei japoneze, precum și de pregătire pentru certificarea internațională a competențelor lingvistice. Anual, circa 125 de studenți frecventează cursurile de limbă japoneză în cadrul Fundației.

Prorectorul Otilia Dandara a remarcat importanța Fundației pentru mediul academic al USM, contribuția centrului la formarea competențelor profesionale ale studenților și posibilitatea acestora de a cunoaște cultura și valorile poporului japonez.

Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, dl Yoshihiro Katayama împreună cu prorectorul USM, dna Otilia Dandara au discutat perspectivele consolidării parteneriatului dintre Universitatea de Stat din Moldova și universitățile din Japonia.

Published Среда февраля 10th, 2021

Объявления и пресс-релизы

Anunț cu privire la concursul Burse de merit 2020 pentru studenții ciclului I și II

Participă la competiția de acordare a Burselor de merit 2020 şi fii unul dintre tinerii care vor intra în posesia unei burse de merit finanțate din...

Evaluarea ANACEC a cursului „Educatie pentru Drone” la USM: undă verde către dezvoltarea organizațională

Procesul de evaluare a Programului de Formare Profesională Continuă „Educatie pentru Drone” care s-a desfășurat în perioada 27-29.05.2020 la Universitatea de Stat din Moldova a fost...

Gest de sprijin al Asociației Studenților Vietnamezi în lupta cu COVID-19

La data de 3 iunie curent, în fața blocului principal al Universității de Stat din Moldova, în prezența Prorectorilor și a Decanilor Facultăților USM, a avut...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved