La Facultatea de Drept a USM, s-a desfășurat lecția publică privind „Abordarea sistematică a cercetării juridice: de la definirea problemei la formularea soluției”.

Într-o manieră interactivă și prin metodologii diversificate, studenții au fost ghidați pas cu pas în călătoria plină de necunoscute a cercetării juridice. Moderatorii, împreună cu participanții, au parcurs toate etapele unei cercetări juridice – de la identificarea problemei până la formularea soluției. Interes sporit a prezentat și tematica utilizării inteligenței artificiale în procesul de cercetare.

Lecția a avut un feedback pozitiv, iar cei mai activi studenți, care au avut cele mai bune rezultate la un test interactiv online, au avut parte de premii de încurajare.

Lecția a fost moderată de către dr. Ina JIMBEI, drd. Nătălița GAVRILENCO și dr. Natalia CRECIUN, toate fiind profesoare de la Facultatea de Drept și predau cursul privind scrierea, cercetarea și argumentarea juridică, precum și de către Tatiana-Maria CERNICOVA-DRAGOMIR, doctorand în cotutelă la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara (România) și Universita degli Studi di Udine (Italia).

Evenimentul a fost organizat în contextul unei frumoase colaborări dintre Departamentul Drept Public, reprezentat de Rodica CIOBANU, dr. hab., conf. univ. și Departamentul Drept Procedural, reprezentat de Elena BELEI, dr., conf. univ. și a fost susținut de National Center for State Courts, reprezentat de Olimpia GRIBINCEA, Ms. Rachel MORLEY și Mr. Tim HUGHES. Această sinergie a generat rezultate apreciate de către participanți: cadre didactice, reprezentanți ai societății civile, masteranzi și studenți de la diferite facultăți și universități.

Published Четверг марта 21st, 2024

Объявления и пресс-релизы

Căminele USM sunt pregătite pentru a-și primi studenții în noul an de studii

Comoditate, Siguranță și Accesibilitate — acestea sunt calitățile care descriu viața de student în căminele Universității de Stat din Moldova. Camerele spațioase, dotate corespunzător, împreună cu...

MEDIACOR, primul centru de tehnologii media, va fi inaugurat la Chișinău în 2021

Astăzi, 5 august 2020, la Chișinău, în incinta Universității de Stat din Moldova, a început realizarea unui proiect de implementare a tehnologiilor media în domeniul creativ...

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova: unde-s mulți și buni, puterea crește

Sesiunea de admitere 2020 la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova este diferită în acest an și ca formă...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved