Un grup format din 15 cadre didactice ale Universității de Stat din Moldova și trei prorectori ai USM, participă pe parcursul acestei săptămâni, la stagiul de formare continuă, organizat la Institutul Pedagogic din Zurich, Elveția.

Stagiul se desfășoară în cadrul proiectului EduClass, finanțat de Banca Mondială și are drept scop consolidarea competențelor cadrelor didactice în domeniul pregătirii pentru școală, organizării practicilor pedagogice și stabilirea unui parteneriat eficient între instituții.

Pe parcursul stagiului, participanții vor avea ocazia să exploreze cele mai bune practici din Elveția, în domeniul formării cadrelor didactice și să le adapteze la contextul specific din Republica Moldova.

De asemenea, în cadrul workshop-urilor și instruirilor preconizate pentru această săptămână, vor fi abordate următoarele subiecte:

  • Pregătirea cadrelor didactice pentru a face față provocărilor actuale din educație;
  • Dezvoltarea curriculumurilor moderne și adaptate la nevoile elevilor;
  • Utilizarea eficientă a metodelor didactice moderne;
  • Evaluarea elevilor și furnizarea de feedback constructiv;
  • Organizarea practicii pedagogice eficiente.

Această activitate este o oportunitate importantă pentru USM de a-și consolida poziția de lider în domeniul formării cadrelor didactice din Republica Moldova, iar participarea la acest stagiu va contribui la îmbunătățirea calității educației oferite elevilor din țară.

Published Понедельник июня 10th, 2024

Объявления и пресс-релизы

Anunț privind prezentarea tezei de doctor în drept

În cadrul Seminarului Științific de Profil 552.01. – Drept constituțional, va fi prezentată spre examinare teza de doctor în drept cu titlul „Asigurarea bunei administrări prin...

Universitatea de Stat din Moldova și Centrul de Studii Interdisciplinare „Oradea-Chișinău” își consolidează colaborarea

Noi proiecte de colaborare între Universitatea de Stat din Moldova și Centrul de Studii Interdisciplinare „Oradea-Chișinău” au fost discutate astăzi, 1 septembrie, de către rectorul USM...

Anul de studii a început în forță la Facultatea de Istorie și Filosofie! Personalități notorii au participat la lecția de inaugurare

Personalități notorii au fost prezente astăzi, 1 septembrie, la Lecția de inaugurare a anului de studii 2022-2023 la Facultatea de Istorie și Filosofie (FIF) a Universității...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​