Inovația, creativitatea și ideile futuristice sunt principalele abilități pe care le poți dezvolta studiind programele Profesiile Viitorului. Astăzi, Universitatea de Stat din Moldova găzduiește a treia ediția a Forumului Profesiile Viitorului, care reunește specialiști din domeniu, elevi, studenți și profesori, reprezentanți ai Guvernului și ai ambasadelor SUA, Marii Britanii și Suediei în Republica Moldova.

Participanții la eveniment au ocazia să cunoască mai multe despre specialitățile Animație, Game Design și Multimedia, precum și să discute cu profesioniști din industriile creative.

Programul Forumului este unul intens și interactiv, iar cei prezenți vor explora noutățile din domeniu, vor afla experiențele studenților de la Conferința „Nordic Game 2024”, oportunitățile pentru intershipurile de vară și vor participa la Concursul Proiectelor Creative.

În prima parte a Forumului a avut loc și o rundă de discuții cu managerii celor trei universități la care se studiază Profesiile Viitorului. Discuțiile au vizat în principal planurile pentru următorul an educațional, precum și au fost împărtășite rezultatele de până acum, obținute în procesul studierii specialităților inovative.

Universitatea de Stat din Moldova este una dintre instituțiile din țară, la care poți studia specialitățile Game Design și Producție Multimedia. De asemenea, universitatea noastră a avut și cel mai mare număr de studenți înscriși la aceste programe și te așteptăm și pe tine să devii student la una dintre Profesiile Viitorului.

Programul Profesiile Viitorului este dezvoltat de Asociația Companiilor de Creație COR și Mediacor, cu suportul Proiectului Tehnologiile Viitorului Innovate Moldova, finanțat de USAID Moldova, Embassy of Sweden in Chisinau și UK in Moldova — British Embassy Chisinau sub egida Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova și Ministerul Culturii al Republicii Moldova în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnica a Moldovei și Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”.

Evenimentul poate fi urmărit, accesând link-ul: https://fb.watch/sPIw1U_3Am

Published Четверг июня 20th, 2024

Объявления и пресс-релизы

Turul de trei zile la USM, dedicat elevilor din întreaga țară s-a încheiat cu succes

Peste 1500 de tineri sunt acum mai hotărâți în alegerea parcursului lor academic, după ce au vizitat timp de trei zile universitatea noastră. Liceeni din 38...

Rectorul USM, în vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor, în vederea consolidării...

AVIZ privind examinarea privind examinarea tezei de doctor habilitat în istorie

Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru evaluarea tezei de doctor habilitat cu tema Problema Basarabiei în context internațional (1853-1878), la specialitatea 611.02 – Istoria românilor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved