Cei mai buni studenți din țară au participat la concursul de burse, al șaptelea an consecutiv, organizat de Centrul de Informații Universitare și BC „Moldova Agroindbank” SA pentru a beneficia de susținere financiară în procesul de studii și cercetare. La ediția din acest an a programului au fost depuse 127 de dosare, dintre care 100 de studenți au depus dosarele în premieră, iar 27 de studenți sunt beneficiarii care au participat și anii precedenți. Astfel, pentru rezultate remarcabile 36 de studenți finaliști vor beneficia de bursă în valoare de 10000 de lei.

Performanțele studenților USM-iști au fost apreciate, fiind dovada activității complexe curriculare și extracurriculare, pe care o desfășoară zilnic, prodigios, creativ și cu multă implicare, susținuți de către profesori, pentru a obține rezultatele mult râvnite.

Vă prezentăm lista celor care reprezintă cu mândrie Alma Mater:

Stoica Dumitru, anul I,  Facultatea de Drept, specialitatea Drept;

Godoroja Svetlana, anul I, Faculatea de Economie, specialitatea Finanțe și Bănci;

Dulgher Diana, anul I, Facultatea de Drept, specialitatea Drept;

Savin Cristina, anul III,Facultatea de Istorie și Filosofie, specialitatea Istorie și Engleză;

Grosu Tatiana, anul II,Faculatea Litere, specialitatea Limba engleză și franceză (Științe ale educației);

Cebotarescu Cătălina, anul II, Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, specialitatea Administrație publică.

Cu acest prilej vă adresăm cele mai calde și sincere felicitări!

Viitorul vă aparține dumneavoastră — celor tineri, curajoși și energici!

Vă îndemnăm să aveți încredere în forțele proprii, să asaltați cu îndrăzneală culmile cunoașterii, să manifestați insistență și dârzenie în activitatea de studiu, să folosiți rațional orice moment al procesului educaţional pentru a acumula cunoștințele necesare, pentru a vă afirma și, în același timp, pentru a răscumpăra eforturile părinților și profesorilor.

Published Суббота марта 13th, 2021

Объявления и пресс-релизы

Doamna Otilia Dandara a fost confirmată oficial în funcția de rector de Ministerul Educației și Cercetării

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova adresează felicitări doamnei Otilia Dandara cu ocazia confirmării oficiale în funcția de rector al Universității de Stat din...

Lecție publică la Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al USM dedicată relațiilor dintre Republica Moldova și Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice al Universității de Stat din Moldova a organizat, la 17 martie, lecția publică „Controlul judecătoresc al deciziilor automatizate: transparență...

Activitatea științifică și rezultatele Institutului de Matematică și Informatică — discutate în cadrul Consiliului de Administrație

Principalele direcții de activitate, rezultatele științifice și perspectivele de dezvoltare ale Institutului de Matematică și Informatică „Vladimir Andrunachievici” au fost discutate astăzi, 17 martie, în cadrul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved