Studenții Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova reușesc să impresioneze spectaculos și la studii, și în sălile de sport. În perioada 12 — 13 martie 2021, în incinta Centrului Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale a avut loc proba de lupte libere organizată în cadrul Campionatului Republicii Moldova la lupte libere U23, sub egida Federației de Lupte Libere din Moldova. Partida s-a desfășurat într-o atmosferă prietenoasă, deși miza de a ajunge pe podiumul de premiere era vădită.

La competiție, studenții Facultății de Drept a USM au demonstrat curaj, iscusință și pregătire sportivă excelentă, ceea ce a condus spre un final victorios. Așadar, locul I l-au ocupat bravii sportivi -Vadim Beregoi și Sergiu Lupașcu, urmați de Dionisie Angalachi și Gheorghe Robu, care s-au plasat pe locul II și, respectiv, locul III. Au învins într-o luptă crâncenă cu adversari experimentați, categorici și profesioniști, fiind susținuți de către antrenorul Maxim Gâlcă, asistent universitar, secția Educație Fizică a USM.

Felicitări tinerilor sportivi ai USM care au obținut rezultate extraordinare la această competiție! Locul de frunte ne reprezintă, de aceea vă mulțumim cordial pentru voința, perseverența, seriozitatea și dedicația dumneavoastră, pentru că iubiți sportul și promovați cultura sportivă.

Published Вторник марта 16th, 2021

Объявления и пресс-релизы

Conceptul celebrării Zilei Internaționale a Familiei 2020

În 2020, Ziua Internațională a Familiei, sărbătorită tradițional la 15 mai, are ca subiect inegalitatea de gen din cadrul familiei. În acest an, contextul în care...

Cernobâl: Memorii și omagii peste ani la Universitatea de Stat din Moldova

Cel mai mare dezastru din secolul XX, cauzat de om, s-a produs la 26 aprilie 1986 la Centrala Atomoelectrică de la Cernobâl, situată pe teritoriul Ucrainei...

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020!

Înscrieri la Școala de vară a Universității Politehnice din București 2020! Dacă ești student la nivel de licență sau master la Universitatea de Stat din Moldova...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved