Rectorul Universității de Stat din Moldova, prof. univ. dr. Igor Șarov, a participat ieri, 18 iulie, la o întâlnire cu potențialii studenți ai programului de master „Pastorație și viață liturgică”, extensiune la Chișinău organizată de Facultatea de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a Universității din București în parteneriat cu USM.

Peste 60 de candidați au fost salutați de către conducerea USM, care a reiterat sprijinul pentru această extensiune pe filiera teologică. „În anul universitar 2023-2024 am acceptat cu entuziasm provocarea de a găzdui această extensiune, la care s-au înscris 40 de masteranzi. Anul acesta, numărul de candidați este semnificativ mai mare, evidențiind un interes aparte pentru teologie, domeniu care revine, după aproape un secol, în mediul academic universitar, unde îi este locul firesc”, a declarat prof. univ. dr. Igor Șarov.

Restabilirea studiilor teologice în mediul academic universitar este o etapă importantă în consolidarea identității naționale și a valorilor tradiționale ale Republicii Moldova. USM este mândră să contribuie la această renaștere spirituală și culturală, în parteneriat cu Universitatea din București, oferind o platformă de învățare și cercetare de excelență pentru viitorii lideri religioși și culturali ai țării.

Published Пятница июля 19th, 2024

Объявления и пресс-релизы

Alegerea de a fi student al centrului de politici educaționale și sociale — Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova apreciază alegerea tinerilor de a deveni parte din marea noastră...

De ce e cool să studiezi Geografia la Universitatea de Stat din Moldova?

Întrebarea tinerilor de ce să devii geograf este absolut firească și în acest articol vă vom prezenta câteva motive pentru a studia Geografia la Universitatea de...

Peste 450 de tineri dornici să studieze științe politice și administrative la FRIȘPA, USM, în noul an de studii

În fiecare an, admiterea la studii universitare în Republica Moldova vine cu noi provocări. Anul 2020 ne-a creat realități la care a trebuit să ne adaptăm...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved