Cu ocazia celei de-a 30-a aniversări de la adoptarea Constituției Republicii Moldova, Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, a organizat cu succes conferința științifică internațională —  „30 DE ANI DE LA ADOPTAREA CONSTITUȚIEI REPUBLICII MOLDOVA. SURVIVANȚA TRADIȚIEI CONSTITUȚIONALE ÎN TIPARELE CONSTITUȚIONALISMULUI EUROPEAN”, cu scopul de a demonstra importanța experienței constituționale acumulate de Republica Moldova pe parcursul celor trei decenii de la adoptarea Constituției.

La deschiderea oficială a evenimentului au participat, decanul Facultății de Drept a USM, dr. hab., prof. univ. Serghei Brînza, șeful Departamentului Drept public, dr. hab., conf. univ. Rodica Ciobanu și invitatul special — dr. prof. univ., Cristian Ionescu, Facultatea de Științe Juridice și Administrative a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” din București.

Conferința a avut la bază trei paneluri de dezbateri, după cum urmează:

  • Panelul I — Constituția din 1994 — o etapă definitorie a constituționalismului din Republica Moldova, moderatori: dr. hab., prof. Elena Aramă și dr. hab., conf. Rodica Ciobanu;
  • Panelul II — Modernizarea sistemului constituțional din Republica Moldova – parte integrantă a constituționalismului european, moderatori: dr., conf. Svetlana Slusarenco și dr., conf. Silvia Goriuc;
  • Panelul III — Tendințe multidimensionale ale constituționalismului în Republica Moldova, moderatori: drd. Doina Cuciurca și dr. Natalia Creciun.

Adresată mediului academic, autorităților statului, societății civile și a publicului larg interesat, conferința a prezentat un moment de reflecție asupra constituționalismului, tradițiilor constituționale, evoluțiilor de context și a perspectivelor de viitor.

Conferința a fost organizată de Departamentul Drept public, Facultatea de Drept a USM împreună cu Laboratorul de Cercetări Științifice Drept Public Comparat și E-Guvernare, Institutul de Creație Legislativă și Drept Comparat, în parteneriat cu Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale.

Published Четверг августа 22nd, 2024

Объявления и пресс-релизы

Școala de toamnă, la final

În pofida pandemiei, am reușit și în anul acesta să organizăm Școala de toamnă, bineînțeles, cu respectarea strictă a regulilor valabile pentru această perioadă. Școala internațională...

Primii în topul studenților beneficiari ai burselor de merit

În scopul susţinerii performanţelor academice ale tinerilor și implicării acestora în soluţionarea problemelor social-economice ale statului, Guvernul Republicii Moldova a aprobat, pe 23 septembrie 2020, o...

Dumitru Căldare, promotor al studiului gândirii filosofice românești, la ceas aniversar!

Universitatea de Stat din Moldova are deosebita plăcere să-i aducă omagii domnului Dumitru Căldare, cu prilejul aniversării a 75 de ani de la naștere! Domnul Dumitru...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved