Pandemia COVID-19 a avut un impact fără precedent asupra tuturor nivelurilor de educație, inclusiv asupra învățământului superior. Universitatea de Stat din Moldova a reușit să depășească cu succes toate provocările, acționând cu promptitudine pentru asigurarea condițiilor favorabile de studiu studenților, masteranzilor și doctoranzilor. Formarea unui climat de lucru propice pentru dezvoltarea calității procesului educațional, consolidarea eforturilor pentru a menține atitudinea etică a culturii instituționale și promovarea imaginii instituționale la nivel național și internațional reprezintă prioritatea de bază a Universității.

În contextul situației epidemiologice, procesul educațional este reorganizat, astfel încât toți studenții să participe la studii în condiții egale, eficiente și de maximă siguranță. Accesul în sălile de calculatoare a fost extins, ceea ce facilitează utilizarea tehnologiilor informaționale și comunicaționale (TIC), dar și intensifică calitativ procesul instructiv-didactic, de studiu și de cercetare. Or, numeroase săli de calculatoare, disponibile la USM la facultățile de Matematică și Informatică, Fizică și Inginerie, Științe Economice, Litere, Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, Jurnalism și Științe ale Comunicării, Drept etc. pun la dispoziția studenților și profesorilor echipament performant, cu acces avansat și nelimitat la Internet.

În Campusul Universitar Central sunt deschise pentru studenți peste 30 de săli, dotate cu peste 570 de calculatoare moderne. Aici studenții au acces prin Internet la diverse platforme educaționale, pot consulta bazele de date și resursele informaționale viabile pe care le oferă Universitatea. De asemenea, în blocul central al USM, la parter, este deschisă sala „Orange WiFi Cafe”, ce oferă posibilități de accesare a TIC la nivel avansat.

Campusul universitar „Dimitrie Cantemir” oferă studenților posibilități de lucru individual cu acces la două săli de calculatoare, dotate cu peste 20 de stații de lucru, având capacitatea de extindere la peste 80 de locuri, ceea ce facilitează considerabil activitatea tinerilor.

Căminele din Complexul studențesc al Universității de Stat din Moldova (peste 1500 locuri/student) oferă acces la spații pentru meditații și activitate la calculator, iar în holurile căminelor este acces la Internet WiFi, cu excepția căminelor 4 și 19. Căminul 16 are o sală dotată cu 2 calculatoare și acces la Internet, spațiu care poate fi extins. Totodată, fiecare cameră din căminele 2 și 3 ale USM este dotată cu acces la Internet prin cablu, contra cost.

Așadar, oferind acces la utilizarea tehnologiilor, atât de necesare profesorilor și studenților care trebuie să se adapteze unei noi realități educaționale moderne, USM valorifică cu responsabilitate și grijă orice oportunitate pentru a asigura condiții optime pentru desfășurarea unui învățământ de calitate.

USM susține activitatea studențească și depune eforturi considerabile pentru asigurarea pregătirii excelente a specialiștilor, iar implicarea solidară, cu devotament și profesionalism în viața studențească va face față tuturor provocărilor timpului și va asigura continuitate performanțelor.

Published Среда марта 24th, 2021

Объявления и пресс-релизы

USM și Ambasada Marii Britanii consolidează dialogul pentru parteneriate academice și de cercetare durabile

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a primit astăzi, 15 aprilie, vizita oficială a Ambasadorului Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord în...

Necrolog Galina Dragalina (06.11.1946 — 14.04.2026)

Cu profund regret anunțăm trecerea în eternitate a doamnei Galina Dragalina, personalitate marcantă a domeniului chimiei, profesor universitar și fost decan al Facultății de Chimie și...

Integritatea academică — prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova

La Universitatea de Stat din Moldova promovăm un mediu academic bazat pe corectitudine, transparență și responsabilitate, susținând un mesaj ferm: spunem un NU categoric corupției, plagiatului...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved