Cercetătorii institutelor, centrelor și facultăților Universității de Stat din Moldova au participat la Forumul cercetătorilor cu tema „Împreună mai puternici în Spațiul European al Cercetării”, organizat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova. Evenimentul, desfășurat pe 14 septembrie 2024, la Chișinău, a reprezentat o platformă de dialog și cooperare între cercetătorii din România și Republica Moldova, având drept scop consolidarea colaborării științifice între cele două țări.

Evenimentul a fost moderat de Daniel P. Funeriu, Înalt Consilier UE în domeniul educației și cercetării. Oficialii de la Chișinău, cei ai Uniunii Europene și ai României au subliniat, în cadrul evenimentului, importanța susținerii proiectelor comune în domeniul cercetării și inovării, accentuând prioritățile strategice ale Republicii Moldova în aceste domenii.

Adrian Curaj, Director General Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării din România a prezentat inițiative importante, printre care un apel la dezvoltarea unor proiecte complexe bilaterale între România și Republica Moldova, precum și o serie de oportunități pentru cercetători de a accesa finanțări europene. De asemenea, participanții au avut ocazia de a adresa întrebări și de a purta discuții pe marginea oportunităților de colaborare, contribuind astfel la consolidarea relațiilor dintre comunitățile academice și de cercetare din ambele țări.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de networking, în care participanții au avut ocazia de a interacționa și de a discuta despre viitoarele proiecte comune, încurajând astfel dezvoltarea unor parteneriate durabile.

Published Понедельник сентября 16th, 2024

Объявления и пресс-релизы

19 președinți ai Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene au vizitat Universitatea de Stat din Moldova

 19 președinți ai Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene au vizitat, astăzi, 30 martie, Universitatea de Stat din Moldova, unde...

S-au deschis înscrierile pentru cercetători la Conferința Internațională de Chimie Ecologică și a Mediului — 2027 (ECC-2027). 

S-au deschis înscrierile pentru cercetători la Conferința Internațională de Chimie Ecologică și a Mediului — 2027 (ECC-2027).  Cea de-a opta ediție va avea loc în perioada...

Universitatea de Stat din Moldova — participantă la cele două târguri educaționale organizate la Edineț și Cahul

 În acest weekend, USM a participat la două târguri educaționale organizate la Edineț și Cahul, unde elevii au avut ocazia să discute direct cu reprezentanții...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved