Având în vedere evoluția situației pandemice a infecției Covid-19, agravarea stării epidemiologice și declararea stării de urgență în sănătate pe întregul teritoriu al Republicii Moldova, în perioada 19 martie – 18 aprilie 2021, Universitatea de Stat din Moldova va funcționa în regim special, după cum urmează:

  1. Personalul didactic va realiza activitățile educaționale, conferințele științifice, adunările și întrunirile profesionale la distanță.
  2. Se stabilește regim special de lucru, cu atragerea la serviciu a personalului strict necesar și a personalului activitatea căruia necesită prezenta obligatorie la locul de muncă, în special, personalul auxiliar, de deservire, din cadrul căminelor și blocurilor de studii, pe durata programului de lucru, cu respectarea distanței fizice, utilizarea măștilor și mănușilor de protecție, cu dezinfectarea frecventă a mâinilor și suprafețelor din birouri.
  3. Angajații care, în virtutea atribuțiilor de serviciu, pot exercita munca la distanță, vor desfășura activitatea prin muncă la domiciliu, urmând să prezinte conducătorului nemijlocit darea de seamă pentru lucrul efectuat la distanță.
  4. Conducătorii de subdiviziuni vor întocmi listele angajaților care vor desfășura activitatea prin muncă la domiciliu.
  5. Conducătorii de subdiviziuni vor verifica, în perioada 19 martie – 18 aprilie 2021, activitatea fiecărui angajat care lucrează la distanță, iar angajații vor fi obligați să îndeplinească în volum deplin atribuțiile funcției pe care o dețin, utilizând în acest scop mijloacele de comunicare electronică.
  6. Pentru angajații care necesită prezenta fizică la serviciu, va fi stabilt un program individual al programului de lucru.
  7. Personalul abilitat al USM urmează să informeze corect angajații cu privire la subiectul pandemiei, prin explicarea argumentată a cauzelor răspândirii intense a noului tip de coronavirus SARS-CoV-2 și a efectelor negative pe care le produce, la subiectul vaccinării și altor măsuri de prevenire a îmbolnărilor cu infecția COVID-19.
  8. Șefii subdiviziunilor vor monitoriza cu strictețe respectarea măsurilor de protecție în sănătate a angajaților din subordine.

Ordin cu privire la stabilirea regimului special de lucru in cadrul USM

Published Среда марта 31st, 2021

Объявления и пресс-релизы

AVIZ privind examinarea lucrării de sinteză, elaborată în baza lucrărilor publicate, pentru obținerea titlului de doctor habilitat în istorie

Se anunță organizarea Seminarului științific ad-hoc pentru susținerea sintezei de doctor habilitat în baza lucrărilor publicate, de către dr. Mihai ȚURCANU, cercetător științific coordonator la Institutul...

Studenții USM, în dialog cu președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova

Viitorii specialiști formați la Facultatea de Științe Economice din cadrul USM au participat la o lecție dedicată activității Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova...

Studenții Filierii Francofone de Drept a USM, în competiție internațională de elocință la Universitatea din București

Studenții Filierii Francofone de Drept a Universității de Stat din Moldova (USM) au reprezentat instituția la Concursul internațional de elocință, organizat marți, 07 aprilie, la Colegiul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved