Doctorul în istorie, conferențiar universitar la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, Ion Valer Xenofontov a lansat la Budapesta lucrarea „Războiul din Afganistan (1979–1989)”, împreună cu Arhiva Istorică a Serviciilor Secrete de Stat din Ungaria (instituție aflată sub egida Parlamentului din Budapesta) și Editura Zrínyi.

În limba română, lucrarea dedicată celui mai extins război purtat de Uniunea Sovietică a apărut în două ediții la Editura „Lumen” din Iași (2010; 2020). Traducerea monografiei din limba română în limba maghiară a fost realizată de cercetătorul István Bandi, prezent în ultimii ani la mai multe evenimente științifice și științifico-didactice organizate de Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova.

Sala de protocol a Arhivei Istorice ale Serviciilor Securității Statului a fost arhiplină cu cititori dornici să participe la un eveniment științific de rezonanță.

Discursuri referitoare la subiectele abordate în monografie au fost susținute de dr. Gergő Bendegúz Cseh, director general al Arhivei Istorice a Serviciilor Secrete de Stat, dr. Zoltán Oszkár Szőts, director de marketing al Editurii Zrínyi. Cartea a fost elogiată de dr. general-locotenent Romulusz Ruszin-Szendi, fost șef al Statului Major al Forțelor de Apărare ale Ungariei, care a subliniat importanța lucrării în înțelegerea esenței conflictului și mentalității afgane.

Autorul, dr. Ion Valer Xenofontov, precum și traducătorul István Bandi, și-au împărtășit publicului gândurile cu privire la cartea ce abordează războiul sovieto-afgan prin prisma memoriilor veteranilor din RSS Moldovenească.

Manifestarea s-a finalizat cu un discurs rostit de Oleg Țulea, ambasadorul Republicii Moldova în Ungaria, care a subliniat valoarea colaborării academice internaționale.

Lansarea de carte a fost moderată de István Papp, șeful Departamentului Arhivei Istorice a Serviciilor Secrete de Stat, iar participanții nu au putut să rateze niciun gând grație interpretării de înaltă calitate a domnului Tibor Szász.

La 26 septembrie 2024, cercetătorii științifici Ion Valer Xenofontov, Lidia Prisac și István Bandi au fost primiți de ambasadorul Oleg Țulea la sediul Ambasadei Republicii Moldova în Ungaria.

Published Понедельник сентября 30th, 2024

Объявления и пресс-релизы

Universitatea de Stat din Moldova — parte a reuniunii Consorțiului Universitaria de la Tulcea

Managerii celor mai importante universități din România, precum și reprezentanții instituțiilor membre asociate s-au reunit la Consorțiul Universitaria, desfășurată la Tulcea, România, sub egida Academiei de...

Programe de Master în domeniul psihologiei sunt supuse evaluării externe a calității în vederea acreditării/reacreditării

O echipă ANACEC desfășoară în perioada 08-10 iunie, evaluarea externă a calității în vederea acreditării/reacreditării programelor de studii superioare de master: Psihologie clinică, Psihologia muncii și...

Celebrarea cunoașterii și a îmbătrânirii active: Cea de-a treia promoție a Universității Vârstei a III-a și-a primit diplomele de absolvire

În data de 04 iunie, la USM a avut loc Ceremonia de înmânare a diplomelor de absolvire a Universității Vârstei a 3-a, promoția a III-a. 92...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved