În perioada 12-15 noiembrie a.c., studenții USM au participat cu succes la cea de-a doua ediție a Săptămânii Antreprenoriatului Francofon, organizată la Chișinău de Biroul Național AUF-Moldova, în colaborare cu cele șase Centre de Angajabilitate Francofonă din Republica Moldova, inclusiv CEF-USM. Evenimentul a fost găzduit de Glia Impact Hub, care a oferit un spațiu dinamic și prietenos pentru desfășurarea activităților.

Patru USM-iști francofoni, reprezentând programele francofone ale Facultății de Litere (Traducere și Interpretare, Limba franceză și engleză; Limba franceză și engleză, Științele Educației) și Filiera francofonă a Facultății de Științe Economice, au contribuit activ la acest eveniment:

𝐂𝐨𝐫𝐢𝐧𝐚 𝐌𝐄𝐑𝐈𝐀𝐂𝐑𝐈
𝐕𝐚𝐥𝐞𝐫𝐢𝐚 𝐒𝐀𝐕𝐀
𝐃𝐚𝐧𝐢𝐞𝐥 𝐁𝐎𝐓𝐍𝐀𝐑𝐈
𝐂𝐞́𝐥𝐞𝐬𝐭𝐢𝐧 𝐁𝐄́𝐓𝐀𝐍𝐆𝐀 𝐅𝐎𝐒𝐒𝐎

Studenții noștri au colaborat cu colegii de la alte universități participante, formând echipe interuniversitare și dezvoltând proiecte inovatoare care au pus în valoare creativitatea, angajamentul și spiritul de echipă. Aceste eforturi s-au concretizat prin obținerea următoarelor premii:

Premiul I: Park.Ly O aplicație inovatoare care ajută șoferii să identifice în timp real locurile de parcare disponibile în oraș. Corina și Daniel au avut o contribuție semnificativă la dezvoltarea acestui proiect.
Premiul II: Vitrine Écolocale O platformă online care promovează produsele locale proaspete și creează un spațiu destinat atragerii investițiilor străine. Valeria a adăugat valoare acestui proiect prin implicarea sa activă.
Premiul III: AidePro O aplicație mobilă care permite tinerilor să învețe manevrele de prim ajutor și să obțină o certificare. Célestin a fost un membru esențial al echipei care a dezvoltat acest proiect.

Felicitări studenților noștri pentru performanțele lor remarcabile!
Mulțumiri speciale doamnei Sameh MTIBAA, formatoare și expertă în management de proiect, pentru animarea atelierelor de formare, precum și Biroului Național AUF-Moldova pentru sprijinul oferit în organizarea evenimentului. Apreciem, de asemenea, colaborarea și schimbul de idei cu colegii din Centrele de Angajabilitate Francofonă din țară.
Această experiență a demonstrat încă o dată potențialul tinerilor francofoni în a inova și a contribui la dezvoltarea comunității.

Published Среда ноября 20th, 2024

Объявления и пресс-релизы

Celebrarea cunoașterii și a îmbătrânirii active: Cea de-a treia promoție a Universității Vârstei a III-a și-a primit diplomele de absolvire

În data de 04 iunie, la USM a avut loc Ceremonia de înmânare a diplomelor de absolvire a Universității Vârstei a 3-a, promoția a III-a. 92...

Finalizarea cursului de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice” — un pas important în consolidarea capacităților administrative din Republica Moldova

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova a organizat, în perioada 2-5 iunie, cursul de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice”, destinat consolidării competențelor...

La mulți ani tuturor celor care contribuie la cunoașterea, protejarea și valorificarea responsabilă a mediului!

Stimați colegi, studenți, cercetători și colaboratori ai Facultăților de Biologie și Geoștiințe; Chimie și Tehnologie Chimică și ai Institutelor de Ecologie și Geografie; Geologie și Seismologie...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved