În perioada 12-17 aprilie 2021, au continuat cercetările interdisciplinare la siturile arheologice de pe teritoriul Republicii Moldova. Activitățile s-au desfășurat în baza Acordului de Cooperare dintre Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Cercetarea a fost realizată de către Laboratorul de Cercetări Științifice „Tracologie” în cadrul proiectului 20.80009.1606.14 — Patrimoniul arheologic din epoca fierului în regiunea Nistrului Mijlociu şi bazinul râului Cogâlnic: cercetare interdisciplinară şi valorificare ştiinţifică, în colaborare cu Centrul Arheoinvest de la Institutul de Cercetări Interdisciplinare al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

În această perioadă, au fost efectuate prospecțiuni terestre (geofizice și periegheze), precum și aeriene la mai multe situri arheologice din epoca fierului de pe teritoriul raioanelor Rezina, Cimișlia, Ialoveni și Hâncești: Saharna „Rude“, Saharna „Țiglău“, Țahnăuți, Cogâlniceni, Ecaterinovca-Ialpugeni-Valea Jeparului etc.

Ca urmare a acestor investigații interdisciplinare au fost achiziționate date care vor fi utilizate la întocmirea hărților magnetometrice ale siturilor și modelelor tridimensionale ale terenului. Iar în baza artefactelor descoperite la suprafața solului va fi efectuată o încadrare cronologică prealabilă a acestora.

Rezultatele căpătate urmează a fi publicate, în viitorul apropiat, în reviste internaționale cu factor de impact.

Totodată, colegii de la Iași – dr. Andrei Asăndulesei și dr. Felix-Adrian Tencariu –, care au o mai bună experiență în domeniul cercetărilor interdisciplinare, au realizat o serie de acțiuni pentru transferul de cunoștințe în domeniul prospecțiunilor aeriene și geofizice, grupul-țintă fiind masteranzii și doctoranzii de la Facultatea de Istorie și Filosofie, implicați în procesul de cercetare arheologică.

Director Proiect

dr., conf. univ. Aurel Zanoci

Măsurători geofizice la situl Țahnăuți

Procesul de colectare a datelor pentru fotogrametrie


Stabilirea traseului de zbor cu drona la situl Saharna „Rude”


Fixarea stației de referință în timpul prospectărilor magnetometrice


Echipa de cercetare interdisciplinară la situl Saharna „Țiglău”


Prospecțiuni magnetometrice la situl Cogâlniceni

Published Понедельник апреля 19th, 2021

Объявления и пресс-релизы

Universitatea de Stat din Moldova a încheiat un Memorandum de cooperare cu Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara, România, au semnat un Memorandum de cooperare care stabilește cadrul oficial...

Școala de Administrație Publică a USM, participantă la conferința internațională dedicată evoluției și reformei administrației publice în contextul integrării europene

Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova, a participat la Conferința științifico-practică „Administrația publică în Ucraina: experiență istorică și perspective de dezvoltare”...

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea Agrară din Kiev a Academiei Naționale de Științe Agronomice din Ucraina trasează direcțiile prioritare pentru proiecte comune

Managerii Universității de Stat din Moldova s-au întâlnit astăzi cu reprezentanții Universității Agrare din Kiev a Academiei Naționale de Științe Agronomice din Ucraina, în contextul valorificării...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved