Chiar dacă fulgii întărzie în această iarnă, marea familie a Universității de Stat din Moldova a împodobit bradul și a aprins luminițele de sărbătoare.

An de an, Universitatea de Stat din Moldova demonstrează că este mai mult decât un spațiu al învățării – este o comunitate bazată pe respect, susținere reciprocă și încredere. Cu bucurie și voie bună, reprezentanții administrației USM, ai Departamentelor universitare, ai decanatelor facultăților, alături de profesori și studenți au participat în seara zilei de ieri la inaugurarea principalului pom de Crăciun al instituției.

Rectorul USM, Igor Șarov a mulțumit tuturor celor implicați în amenajarea scuarului blocului central și le-a urat tuturor un sfârșit de an cit mai productiv, iar studenților mult succes la examenele sesiunii de iarnă.

„Efortul profesorilor, entuziasmul studenților și devotamentul întregului personal sunt cele care oferă substanță și valoare vieții universitare. În pragul Sărbătorilor de iarnă, vă îndemn să păstrăm în suflete spiritul de cooperare, bucuria descoperirii și curajul de a continua să creștem împreună. Să ne bucurăm de aceste clipe, să ne fim aproape unii altora, iar anul care va veni să fie unul rodnic, marcat de realizări și succes”, a fost mesajul rectorului USM, Igor Șarov.

Atmosfera de sărbătoare a fost asigurată de reprezentanții Casei de Cultură a USM, iar ansamblul Crenguța de Iederă și Maria Iliuț au încântat comunitatea USM cu colinde și urături.

Tot în cadrul evenimentului, 15 proferori titulari de la Facultatea de Litere au primit din partea rectoratului laptopuri performante. Acțiunea face parte din procesul de dotare cu echipament IT modern, destinat cadrelor didactice titulare, cu vârsta de până la 40 de ani, inclusiv.

Published Среда декабря 11th, 2024

Объявления и пресс-релизы

UNIVERSITATEA UPPSALA DIN SUEDIA, OFERĂ BURSE PENTRU MOBILITĂȚI ACADEMICE STUDENȚILOR UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA (III)

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului interinstituțional încheiat între părți, Universitatea Uppsala dinSuedia oferă pentru semestrul II al anului de studii 2020-2021:4 (patru)...

Noua ambasadoare agreată a Republicii Elene în Republica Moldova, E.S. Sofia Grammata, la Universitatea de Stat din Moldova

  Joi, 3 septembrie 2020, E.S. Sofia Grammata, noua ambasadoare agreată a Republicii Elene în Republica Moldova, cu sediul la București, a întreprins o vizită la...

Invitație la dezbatere publică

Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul” invită studenții Universității de Stat din Moldova la prima dezbatere on-line din seria de discuții dedicate problemelor (ne)participării...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved