O delegație oficială din Republica Uzbekistan, formată din reprezentanți ai/ale instituțiilor de stat și ai organizațiilor neguvernamentale au efectuat o vizită la Universitatea de Stat din Moldova.

Vizita a avut drept scop schimbul de experiență și bune practici privind promovarea egalității de gen, în protecția și asistența victimelor violenței în familie, în special prin prisma implicării sistemului educațional.

În cadrul întâlnirii, Vladimir Dolghi, prorector pentru activitatea economico-financiară și relaţii internaţionale, a prezentat prioritățile și misiunea Universității de Stat din Moldova, abordând și programele și proiectele implementate, inclusiv pe dimensiunea subiectului enunțat.

Reprezentantele Facultății Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială (PSESAS), Maia Șevciuc, decană, conferențiar Anastasia Oceretnii, conferențiar Angela Potâng, conferențiar Viorica Reaboi-Petrache, profesorul Valentina Bodrug-Lungu și Valeria Goncear au relatat despre disciplinele predate în cadrul PSESAS, experiența de pregătire a viitorilor specialiști, contribuțiile la elaborarea politicilor în domeniul egalității de gen și prevenirea violenței în familie dar și a serviciilor de asistență și protecție a victimelor violenței în familie, Programul de Master — Consilierea pentru probleme de familie ș.a.

Specialiștii din Uzbekistan au relatat experiențele lor în domeniu, manifestând interes sporit față de pregătirea specialiștilor la USM, în special pe segmentul serviciilor psiho-sociale pentru copii și tineret, pentru asistența victimelor violenței în familie.

Participanții au exprimat interes față de practicile din ambele țări, demonstrând deschidere pentru cooperare pe viitor. Astfel de interacțiuni au un rol important în consolidarea eforturilor și conexiunilor dintre sectoarele academic, guvernamental și asociativ de prevenire și combatere a violenței în bază de gen, pe plan național și internațional.

Published Среда января 22nd, 2025

Объявления и пресс-релизы

Reprezentanții USM au participat la o nouă ședință a proiectului Erasmus+ FUNDSPORT

Studenții Universității de Stat din Moldova vor beneficia de oportunități educaționale moderne, aliniate standardelor europene, datorită implicării active a instituției în programul european Erasmus+ (ERASMUS-EDU-2025-EMJM-DESIGN), acronimul...

USM a găzduit conferința națională privind protecția penală a mediului în contextul integrării europene

Dezbaterea problemelor actuale privind protecția juridică a mediului și analizarea rolului dreptului penal în prevenirea și combaterea infracțiunilor ecologice au constituit obiectivul central al conferinței naționale...

Cercetătorii Universității de Stat din Moldova au realizat noi activități în cadrul proiectului „Algae4FishRo-Md” privind valorificarea biomasei algale pentru acvacultură durabilă

În perioada 11–12.06.2026, în cadrul proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition” (Algae4FishRo-Md), nr. ROMD00586, cercetătorii Universității de Stat din Moldova...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved