Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset, a efectuat astăzi, 13 februarie, o vizită la Universitatea de Stat din Moldova, unde a avut o discuție cu studenții noștri, la tema: „Dezinformarea — o amenințare la adresa democrației europene”.
Oficialul european a vorbit studenților de la Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative și de la Facultatea de Jurnalism și Comunicare despre prioritățile-cheie a Uniunii Europene, inclusiv drepturile omului, măsurile pentru consolidarea statului de drept, apărarea democrației în fața provocărilor actuale.
Secretarul General a reiterat, în cadrul discuției cu studenții USM, angajamentul Consiliului Europei pentru consolidarea cooperării cu țara noastră. „Consiliul Europei este alături de Republica Moldova în eforturile sale de a-și urma aspirațiile europene”, a mai spus oficialul și a încurajat tinerii să se implice în acest parcurs amplu spre aderearea la UE.
La rândul lor, studenții au adresat un șir de întrebări despre procesul de integrare, politicile de tineret, dezinformare etc.
Cu ocazia vizitei sale, Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset a semnat în Cartea de Onoare a USM, un mesaj pentru întreaga noastră comunitate universitară.

Published Четверг февраля 13th, 2025

Объявления и пресс-релизы

Lecturi filosofice studențești

Departamentul Filosofie și Antropologie al Facultății de Istorie și Filosofie al USM organizează o nouă ediție a Lecturilor filosofice studențești. Invităm studenții Universității de Stat din...

LEIPZIG UNIVERSITY, GERMANY — MOBILITĂȚI ACADEMICE ÎN ANUL DE STUDII 2021-2022 PENTRU DOCTORANZII UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, LEIPZIG UNIVERSITY, GERMANY, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic 2021-2022...

USM va funcționa în regim special

Având în vedere evoluția situației pandemice a infecției Covid-19, agravarea stării epidemiologice și declararea stării de urgență în sănătate pe întregul teritoriu al Republicii Moldova, în...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved