Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset, a efectuat astăzi, 13 februarie, o vizită la Universitatea de Stat din Moldova, unde a avut o discuție cu studenții noștri, la tema: „Dezinformarea — o amenințare la adresa democrației europene”.
Oficialul european a vorbit studenților de la Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative și de la Facultatea de Jurnalism și Comunicare despre prioritățile-cheie a Uniunii Europene, inclusiv drepturile omului, măsurile pentru consolidarea statului de drept, apărarea democrației în fața provocărilor actuale.
Secretarul General a reiterat, în cadrul discuției cu studenții USM, angajamentul Consiliului Europei pentru consolidarea cooperării cu țara noastră. „Consiliul Europei este alături de Republica Moldova în eforturile sale de a-și urma aspirațiile europene”, a mai spus oficialul și a încurajat tinerii să se implice în acest parcurs amplu spre aderearea la UE.
La rândul lor, studenții au adresat un șir de întrebări despre procesul de integrare, politicile de tineret, dezinformare etc.
Cu ocazia vizitei sale, Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset a semnat în Cartea de Onoare a USM, un mesaj pentru întreaga noastră comunitate universitară.

Published Четверг февраля 13th, 2025

Объявления и пресс-релизы

Modernizarea Bibliotecii Centrale a USM: donație de carte și echipamente din statul Carolina de Nord

Marți, 14 iulie 2020, în cadrul proiectului Parteneriatul bilateral Carolina de Nord — Republica Moldova, la Biblioteca Centrală a USM (BCU) a ajuns o donație de...

Susținerea publică a tezei de doctor în istorie „Moneda și circulația monetară în Principatul Moldovei (1711-1859)”

Se anunță susținerea tezei de doctor în istorie „Moneda și circulația monetară în Principatul Moldovei (1711-1859)” Candidat: Elena Arcuș-Jantovan  Conducători ştiinţifici: Sergiu Matveev, doctor în istorie...

Inovare și performanță în cadrul mobilităților academice la USM: Departamentul de Filosofie și Antropologie

USM este instituția cu cele mai numeroase proiecte și programe academice care sporesc randamentul didacticii, dar și al cercetării, prin extinderea semnificativă a oportunităților de profesionalizare...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved