Platforma de formare și cercetare interdisciplinară în domeniul arheologiei „Vasile Pârvan” a Universității de Stat din Moldova a găzduit, în perioada 2-5 aprilie 2025, lucrările colocviului internațional „Culturi arheologice și identități etnice din spațiul est-carpatic în a doua jumătate a mileniului I a. Chr. – prima jumătate a mileniului I p. Chr.”, la care au participat specialiști în domeniu de la universități și centre de cercetare din Germania, România și Republica Moldova.

La eveniment, deopotrivă cu cercetătorii consacrați, au participat studenți, masteranzi și doctoranzi ai Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova.

Comunicările s-au axat pe atribuirea etnică a vestigiilor arheologice, care reprezintă subiectul unor dezbateri aprinse și controverse, mai ales, având în vedere implicarea factorului politic, manifestat de-a lungul timpului.

Participanții au prezentat atât rezultatele celor mai recente cercetări, cât și a reevaluărilor atribuțiilor etno-culturale ale vestigiilor arheologice descoperite anterior.

Întrunirea științifică a fost organizată de către Centrul de Arheologie „Ion Niculiță”, USM în colaborare cu Institutul de Arheologie Preistorică a Universității Libere Berlin, în cadrul subprogramului 011501 ArHe – „Patrimoniul arheologic preistoric și antic din regiunea de silvostepă a Republicii Moldova: cercetare interdisciplinară și valorificare științifică”.

Published Понедельник апреля 7th, 2025

Объявления и пресс-релизы

Problemele actuale ale sănătății plantelor discutate la USM în cadrul Simpozionului Științific Internațional „Protecția Plantelor – Realizări și Perspective”

Protecția culturilor agricole, biotehnologiile moderne și reziliența plantelor la schimbările climatice au fost principalele teme dezbătute în cadrul celei de-a VII-a ediții a Simpozionului Științific Internațional...

Mesajul Rectorului USM, Otilia Dandara, la aniversarea a 80 de ani ai Universității de Stat din Moldova

Dragă comunitate academică, Dragi profesori, cercetători, studenți și colegi din cadrul personalului didactic auxiliar și administrativ, Suntem astăzi la ceas aniversar, consemnăm rezultatele mediului universitar. Dar...

USM aduce oferta educațională mai aproape de diasporă la Forumul Tinerilor de la Milano

Universitatea de Stat din Moldova își promovează oferta educațională și peste hotarele țării, în urma participării la Forumul Tinerilor din Diasporă și de Acasă, desfășurat pe...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​