Centrul de Resurse pentru Formare Continuă din USM a organizat în data de 07 mai 2025 ceremonia de înmânare a certificatelor de recalificare profesională la specialitatea Biblioteconomie, asistență informațională și arhivistică.

Evenimentul a reunit 21 de absolvenți, cadre didactice de la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării (FJȘC) și echipa Centrului de Resurse pentru Formare Continuă, marcând finalizarea cu succes a unui parcurs educativ dedicat formării profesionale în domeniul biblioteconomiei și științei informării.

În anul de studii 2024-2025, Ministerul Culturii al Republicii Moldova a susținut financiar 10 persoane care au făcut studiile de recalificare profesională.

Prezentă la eveniment, președinta Comisiei de Evaluare finală,  dr., conf. univ., Lidia Kulikovski, director adjunct al Bibliotecii mun. „B. P. Hasdeu”, le-a urat absolvenților succes, realizări pe tărâmul profesional și menținerea ambiției sănătoase de-a continua acumularea de noi cunoștințe și competențe. Domnia Sa a subliniat importanța rolului bibliotecarilor în promovarea lecturii, accesului la informație și educație și a încurajat absolvenții să manifeste curaj de a corespunde cerințelor și provocărilor secolului XXI.  „Biblioteca trebuie să introducă elemente de inovație atât la nivel de servicii, cât și la nivel de proces, marketing și management organizațional. Inovația în biblioteci începe cu idei creative, bibliotecari cu imaginație și echipe competente.”

Inga Cernat, lector univ., prodecan al FJȘC, coordonator de program, a felicitat absolvenții, menționând faptul că societatea, în virtutea tehnologiei și a digitalizării, are enorm nevoie de specialiști care să ghideze populația de la mic la mare în studiul imens al informației. „Un bibliotecar modern nu este doar un angajat public, ci și un coordonator eficient de resurse, un creator de idei noi, un manager de proiecte și servicii inovatoare și un ghid al întregii comunități.”

Absolvenții au mulțumit cadrelor didactice pentru profesionalism și dedicație, Centrului de Resurse pentru Formare Continuă pentru buna organizare și desfășurare a sesiunilor de formare, pentru receptivitate și deschidere.

Evenimentul reflectă angajamentul continuu al USM de a forma profesioniști calificați, capabili să răspundă provocărilor actuale din domeniul biblioteconomiei și să contribuie la dezvoltarea unei culturi a lecturii și învățării pe tot parcursul vieții.

Published Четверг мая 8th, 2025

Объявления и пресс-релизы

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice Programele cu diplome comune, pe care le propune astăzi Universitatea de Stat din...

Susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă”  Candidat: Sîrbu Angela...

Anunț privind eligibilitatea candidaților la funcția de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM

COMISIA ELECTORALĂ UNIVERSITĂRĂ Anunț privind eligibilitatea candidaților la funcția de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Strategică Instituțională al USM În urma examinării dosarelor depuse de către...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved