Peste 400 de specialiști au participat, timp de trei zile, la Conferința Asociației Psihologilor din România (APR), cu genericul „Psihologia românească în context european: tradiții și perspective”, organizată pentru prima dată la Chișinău și a fost găzduită de Universitatea de Stat din Moldova.

Pe parcursul celor trei zile, USM a devenit un centru regional de reflecție și inovare în psihologie, găzduind workshopuri, mese rotunde, simpozioane, prezentări de carte și alte activități științifice de înaltă ținută.

În cadrul evenimentului a avut loc și ceremonia de decernare a premiilor APR,  oficiată de Daniel David, dr., profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române, președinte al Asociației Psihologilor din România și ministru al Educației și Cercetării din România, alături de Igor Șarov, dr., profesor universitar și rector al Universității de Stat din Moldova.

Conferința a reprezentat nu doar un eveniment științific, ci și o oportunitate de a stabili conexiuni valoroase, de a explora noi perspective și de a contribui activ la dezvoltarea psihologiei validate științific.

Prin aceast susținerea acestui eveniment, USM își reconfirmă rolul de partener strategic în promovarea valorilor comune ale comunității psihologice din spațiul românesc și european, angajându-se activ în dezvoltarea unei psihologii moderne, fundamentate științific și adaptate realităților socio-culturale contemporane.

Published Понедельник июня 9th, 2025

Объявления и пресс-релизы

Prezentarea online a tezei de doctor în economie cu titlul: „Mecanisme de eficientizare a managementului finanțelor publice locale în Republica Moldova” a dnei Eugenia Gheorghiță

Pe data de 04 iunie 2020, ora 15:00, în sala 305, blocul central al USM (str. A Mateevici, 60) va avea loc şedinţa online a Seminarului Ştiinţific de...

Friedrich Schiller University Jena, Germania — mobilități academice pentru studenții Universității de Stat din Moldova

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului inter-instituțional semnat între părți, Friedrich Schiller University Jena, Germania, oferă, pentru semestrul I (de toamnă) al anului academic...

Imperativele timpului în pandemie la USM: e-learningul cu examene on-line

Mediul academic de la USM, dar și cadrele didactice din întreaga lume s-au văzut nevoite să fie antrenate în procesul de trecere totală a activității educaționale...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved