La invitația Primăriei municipiului Chișinău și a Direcției generale pentru protecția drepturilor copilului, membrii comunității academice a Universității de Stat din Moldova au participat, în perioada 14-15 mai 2021, la lucrările conferinței științifico-practice, dedicate Zilei Internaționale a Familiei — „Consolidarea familiei – premisă fundamentală în promovarea drepturilor copilului”. Conferința internațională a fost organizată în parteneriat cu Reprezentanța UNICEF Moldova, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universitatea Liberă Internațională din Moldova, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Colegiul „Alexei Mateevici” din Chișinău etc.

Prorectorul USM, dr. hab., prof. univ., Violeta Cojocaru, în deschiderea oficială a Conferinței a rostit un cuvânt de salut din partea comunității USM-iste, menționând importanța realizării transferului de cunoștințe și bune practici între membrii comunității academice, societății civile, autorităților publice locale și centrale pentru depășirea dificultăților cu care se confruntă familia. Conjugarea eforturilor poate fi o oportunitate pentru societatea noastră în depășirea profundei crize demografice și sociale, în regândirea politicilor în baza concluziilor cercetătorilor, iar în final, ca rezultat, consolidarea familiei și crearea unui mediu sănătos pentru creșterea și educarea copiilor, a subliniat Violeta Cojocaru.

Pe parcursul anilor problematica familiei și a drepturilor copilului a făcut obiect de cercetare al numeroaselor studii realizate de cadrele științifico-didactice ale universității din domeniile sociologiei, asistenței sociale, psihologiei, dreptului etc., fapt ce atestă multidimensionalitatea problemelor instituției familiei și interesul cu privire la stabilirea măsurilor necesare de întreprins pentru depășirea acestora. Totodată, diversitatea factorilor care influențează instituția familiei și tranzițiile acesteia au impulsionat inițierea în cadrul USM a unor programe de studii interdisciplinare în domeniul asistenței sociale și psihologiei, la ciclul II Master, printre care „Politici sociale centrate pe familie” și „Consiliere în probleme de familie”. Pe parcursul a două zile, cercetătorii de la USM, St. Milicenco, dr., conf. univ., șef Departament Sociologie și Asistență Socială, T. Spătaru, dr. hab., conf. univ., A. Oceretnîi, dr., conf.univ., O. Isac, dr., conf., dar și doctoranzii preocupați de problematică au prezentat rapoarte și au participat activ la dezbateri.

La finalul forumului, au fost enunțate recomandări și soluții din partea participanților la Conferință, care vor fi valorificate în fundamentarea politicilor publice naționale în domeniu.

Published Суббота мая 15th, 2021

Объявления и пресс-релизы

PREZENTAREA ONLINE A TEZEI DE DOCTOR ÎN FILOLOGIE CU TITLUL „STRATEGII DE FORMARE A COMPETENȚELOR DE TRADUCERE ORALĂ DIN LIMBA ENGLEZĂ ÎN LIMBA ROMÂNĂ PE PARCURSUL UNIVERSITAR” A DNEI INA SÎTNIC

Pe data de 10 iunie 2020, la ora 11.00, în sala 311, blocul III de studii al USM (str. M. Kogălniceanu, nr. 65), va avea loc ședința...

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice

USM: Programe de master cu diplome comune pentru studenții Facultății de Științe Economice Programele cu diplome comune, pe care le propune astăzi Universitatea de Stat din...

Susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă

Se anunţă susţinerea tezei de doctor în științe chimice „Sinteza, structura și proprietățile compușilor coordinativi ai cuprului(II) cu unele tiosemicarbazone solubile în apă”  Candidat: Sîrbu Angela...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved