Pe data de 15 mai 2021, cu efortul comun al cercetătorilor de la Universitatea de Stat din Moldova și al partenerilor noștri de la DanAero (Saves Grup SRL) au fost realizate prospecțiuni aeriene în regiunea Nistrului Mijlociu. Cercetările au fost concentrate, în special, în microzonele Saharna și Horodiște-Țipova, unde sunt cunoscute mai multe situri arheologice din secolele X-III a. Chr.

Prospecțiunile au fost efectuate cu ajutorul unei drone cu aripă fixă, pusă la dispoziție cu amabilitate de către DanAero (Saves Grup SRL), director Anton Danici. De asemenea, a fost utilizată și o dronă de tip Phantom 4 Pro din dotarea laboratorului „Oficiul de Educație pentru Drone”, din cadrul Facultății de Fizică și Inginerie a USM. Amintim cu această ocazie că laboratorul a fost creat în anul 2018 și reprezintă un proiect cofinanțat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus+ sub egida UE.

Informația cu conținut arheologic, în a cărei bază au fost modelate traseele de zbor, a fost selectată de către echipa Laboratorului de Cercetări Științifice „Tracologie“, care realizează cercetări arheologice în regiunea Nistrului Mijlociu în ultimele două decenii.

Ca urmare a investigațiilor va fi efectuată cartografierea 2D și aerofotogrametria 3D a bazinului Nistrului în spațiul cuprins între localitățile Țipova, la sud, și Stohnaia, la nord.

Cercetarea a fost realizată în cadrul proiectului 20.80009.1606.14 — Patrimoniul arheologic din epoca fierului în regiunea Nistrului Mijlociu şi bazinul râului Cogâlnic: cercetare interdisciplinară şi valorificare ştiinţifică.

Mulțumim și pe această cale colegilor de la DanAero pentru suportul acordat la realizarea proiectului.

dr., conf. univ. Aurel Zanoci

lect. univ. Veaceslav Sprincean

Stabilirea traseului de zbor (A. Danici, A. Zanoci, V. Sprincean)

Pregătirea aparatului de zbor pentru misiune (A. Danici, S. Demcenko, Ig. Kripa)

Lansarea dronei cu aripă fixă la situl Horodiște (A. Danici, V. Sprincean, Ig. Kripa)

Supravegherea zborului (V. Sprincean)

Procesul de monitorizare al zborului dronei cu aripă fixă (A. Zanoci, S. Demcenko, Ig. Kripa)

Stabilirea traseului de zbor a dronei Phantom 4 Pro la situl Saharna Mare (A. Danici, V. Sprincean)

Locul amplasării fortificației Horodiște „La Șanț“ (imagine realizată cu drona)

Valul și bastionul central al fortificației Saharna Mare (imagine realizată cu drona)

Published Среда мая 19th, 2021

Объявления и пресс-релизы

Dăm start sezonului festiv la USM

Începe sezonul festiv și astăzi, împreună cu Sindicatele Studențești și Autoguvernarea Studenților USM-iști, aducem magia sărbătorilor de iarnă la Universitatea noastră. Împodobirea pomului de Crăciun este...

FILIERELE FRANCOFONE, O RESURSĂ IMPORTANTĂ ÎN MEDIUL UNIVERSITAR

Pe data de 7 decembrie 2020, la inițiativa studenților Filierei Francofone Drept, a fost organizată o reuniune online dedicată promovării francofoniei la Universitatea de Stat din Moldova...

SEMINAR DE FORMARE A COMPETENȚELOR MANAGERIALE ASSURANCE QUALITÉ ET GOUVERNANCE UNIVERSITAIRE

În perioada 4-5 decembrie 2020 în cadrul Universității de Stat din Moldova s-a desfășurat seminarul de formare a competențelor manageriale, realizat în parteneriat cu Agenția Universitară...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved