Pe data de 15 mai 2021, cu efortul comun al cercetătorilor de la Universitatea de Stat din Moldova și al partenerilor noștri de la DanAero (Saves Grup SRL) au fost realizate prospecțiuni aeriene în regiunea Nistrului Mijlociu. Cercetările au fost concentrate, în special, în microzonele Saharna și Horodiște-Țipova, unde sunt cunoscute mai multe situri arheologice din secolele X-III a. Chr.

Prospecțiunile au fost efectuate cu ajutorul unei drone cu aripă fixă, pusă la dispoziție cu amabilitate de către DanAero (Saves Grup SRL), director Anton Danici. De asemenea, a fost utilizată și o dronă de tip Phantom 4 Pro din dotarea laboratorului „Oficiul de Educație pentru Drone”, din cadrul Facultății de Fizică și Inginerie a USM. Amintim cu această ocazie că laboratorul a fost creat în anul 2018 și reprezintă un proiect cofinanțat de Comisia Europeană prin Programul Erasmus+ sub egida UE.

Informația cu conținut arheologic, în a cărei bază au fost modelate traseele de zbor, a fost selectată de către echipa Laboratorului de Cercetări Științifice „Tracologie“, care realizează cercetări arheologice în regiunea Nistrului Mijlociu în ultimele două decenii.

Ca urmare a investigațiilor va fi efectuată cartografierea 2D și aerofotogrametria 3D a bazinului Nistrului în spațiul cuprins între localitățile Țipova, la sud, și Stohnaia, la nord.

Cercetarea a fost realizată în cadrul proiectului 20.80009.1606.14 — Patrimoniul arheologic din epoca fierului în regiunea Nistrului Mijlociu şi bazinul râului Cogâlnic: cercetare interdisciplinară şi valorificare ştiinţifică.

Mulțumim și pe această cale colegilor de la DanAero pentru suportul acordat la realizarea proiectului.

dr., conf. univ. Aurel Zanoci

lect. univ. Veaceslav Sprincean

Stabilirea traseului de zbor (A. Danici, A. Zanoci, V. Sprincean)

Pregătirea aparatului de zbor pentru misiune (A. Danici, S. Demcenko, Ig. Kripa)

Lansarea dronei cu aripă fixă la situl Horodiște (A. Danici, V. Sprincean, Ig. Kripa)

Supravegherea zborului (V. Sprincean)

Procesul de monitorizare al zborului dronei cu aripă fixă (A. Zanoci, S. Demcenko, Ig. Kripa)

Stabilirea traseului de zbor a dronei Phantom 4 Pro la situl Saharna Mare (A. Danici, V. Sprincean)

Locul amplasării fortificației Horodiște „La Șanț“ (imagine realizată cu drona)

Valul și bastionul central al fortificației Saharna Mare (imagine realizată cu drona)

Published Среда мая 19th, 2021

Объявления и пресс-релизы

Anunț cu privire la concursul Burse de merit 2020 pentru studenții ciclului I și II

Participă la competiția de acordare a Burselor de merit 2020 şi fii unul dintre tinerii care vor intra în posesia unei burse de merit finanțate din...

Evaluarea ANACEC a cursului „Educatie pentru Drone” la USM: undă verde către dezvoltarea organizațională

Procesul de evaluare a Programului de Formare Profesională Continuă „Educatie pentru Drone” care s-a desfășurat în perioada 27-29.05.2020 la Universitatea de Stat din Moldova a fost...

Gest de sprijin al Asociației Studenților Vietnamezi în lupta cu COVID-19

La data de 3 iunie curent, în fața blocului principal al Universității de Stat din Moldova, în prezența Prorectorilor și a Decanilor Facultăților USM, a avut...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved