Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea din București și Muzeul Național de Istorie a României, în parteneriat cu Institutul Național al Patrimoniului, ICOMOS România, ICOMOS Moldova și ‪Muzeul Național de Istorie a Moldovei și cu sprijinul Secretariatului General al Guvernului României organizează joi, 27 mai 2021, în format online, conferința „Educație, cultură și patrimoniu în spațiul cultural românesc”.

Conferința va include trei paneluri care vor aborda o serie de tematici complexe privind educația, cultura și patrimoniul în spațiul cultural românesc. Astfel, primul panel, moderat de prof. univ. dr. Bogdan Murgescu (UB) și de conf. univ. dr. Sergiu Matveev (USM), se intitulează „Educație și cultură în spațiul cultural românesc”, al doilea panel, care îi va avea ca moderatori pe dr. Irina Iamandescu (INP/ ICOMOS România) și pe Sergius Ciocanu (ICOMOS Moldova), vizează „Educația pentru patrimoniu”, în timp ce al treilea panel, moderat de conf. univ. dr. Ștefan Balici (INP) și de prof. dr. hab. Gheorghe Postică va aborda teme privind „Formarea specialiștilor”. Totodată, evenimentul va include o sesiune de concluzii, moderată de Ernest Oberländer-Târnoveanu (MNIR) și de Eugen Sava (MNIM).

În deschiderea evenimentului, vor lua cuvântul reprezentanți ai autorităților de stat din Romania și din Republica Moldova, prof. univ. dr. Marian Preda, rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Igor Șarov, rectorul Universității de Stat din Moldova, dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu, cercetător și director general al Muzeului Național de Istorie a României, conf. univ. dr. Ștefan Balici, director general al Institutului Național al Patrimoniului, precum și conf. dr. arh. Sergiu Nistor, președinte al ICOMOS România.

Cele trei paneluri vor fi completate cu două prezentări video realizate de Institutul Național al Patrimoniului – Direcția Patrimoniu Digital, care vor rula în paralel cu sesiunile, și anume: Pixels for Heritage. Metode aplicate pentru integrarea datelor fotogrammetrice rezultate din scanarea patrimoniului mobil și construit și Cercetări folclorice și dialectologice recuperate: salvarea arhivelor științifice periclitate din Chișinău.

Programul conferinței „Educație, cultură și patrimoniu în spațiul cultural românesc” poate fi accesat aici.

Published Пятница мая 21st, 2021

Объявления и пресс-релизы

Activități de cercetare și cooperare științifică desfășurate în cadrul proiectului Algae4FishRo-Md la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

În perioada 14–15 mai 2026, în cadrul proiectului internațional „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition” (Algae4FishRo-Md), dl dr. Sergiu Dobrojan și...

Instrumente analitice pentru luarea deciziilor publice discutate la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova desfășoară, în perioada 18-21 mai, cursul de dezvoltare profesională „Instrumente analitice pentru luarea deciziilor publice”. Programul de instruire este destinat personalului...

Finalizarea cursului de dezvoltare profesională „Metode de cercetare în științele politice și administrative” desfășurat la Bălți

Cursul de dezvoltare profesională „Metode de cercetare în științele politice și administrative” s-a încheiat cu succes, având drept scop consolidarea competențelor de cercetare în domeniul științelor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved