Pe data de 15 septembrie 2025, Serghei Palihovici, directorul Școlii de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova, s-a întîlnit cu prof. Maria Meng-Papantoni, prorectorul pentru afaceri academice și internationale a Universității Panteion de Științe Politice și Sociale din Atena, Grecia.

În cadrul întâlnirii, Serghei Palihovici a informat despre activitatea Școlii de Administrație Publică, accentuând faptul că este un Centru academic și profesional avansat, un ‚,hub” pentru cercetare, transfer de cunoștințe, creare de competențe și dezvoltare profesională. De asemenea au fost abordate și alte subiecte privind domeniile de activitate ale ambelor entități: dezvoltarea excelenței academice și științifice în domeniul administrației publice; cercetare aplicativă și inovare; formare și dezvoltare profesională continuă, precum și posibilitatea de colaborare ulterioară cu scopul studierii bunelor practici, efectuarea schimbului de experiență.

Astfel, părțile au convenit asupra semnării unui Memorandum de Înțelegere, care vizează mai multe direcții importante de colaborare în domenii de interes comun, precum: dezvoltarea și implementarea în parteneriat a programelor de formare și dezvoltare profesională; elaborarea și desfășurarea în mod cooperativ a proiectelor de cercetare pe teme de actualitate; organizarea comună de conferințe, seminare și școli de vară; colaborarea în domeniul publicațiilor științifice; promovarea programelor de studii comune și a mobilităților academice (Erasmus+ și alte programe internaționale), precum și alte activități relevante în sprijinul obiectivelor comune.

Stabilirea parteneriatelor la nivel național și internațional în domeniile sale de activitate reprezintă una dintre funcțiile principale ale Școlii de Administrație Publică. În acest sens, echipa acesteia depune eforturi constante pentru dezvoltarea și consolidarea relațiilor de colaborare, în vederea schimbului de bune practici, creșterii capacităților instituționale și promovării excelenței în domeniul administrației publice.

Published Вторник сентября 16th, 2025

Объявления и пресс-релизы

Concursul „Programe de postdoctorat” 2021-2022

Agenţia Naţională pentru Cercetare şi Dezvoltare a Republicii Moldova anunţă lansarea concursului „Programe de postdoctorat” pentru anul academic 2021-2022. Numărul de locuri cu finanțare de la...

Ultima zi de înscriere la concursul pentru studenții din Republica Moldova, Ucraina și Belarus, organizat de Facultatea de Istorie și Filosofie a USM

În urma unei cartografieri minuțioase, participanții vor cunoaște viața evreilor din ghetourile Grodno, Cernăuți și Chișinău din anii 1941-1944. Cu ajutorul metodelor digitale inovative, ei vor...

UNIVERSITATEA UPPSALA DIN SUEDIA, OFERĂ BURSE PENTRU MOBILITĂȚI ACADEMICE STUDENȚILOR UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA (III)

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului interinstituțional încheiat între părți, Universitatea Uppsala dinSuedia oferă pentru semestrul II al anului de studii 2020-2021:4 (patru)...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved