Cu mândrie și bucurie anunțăm că doi cercetători ai Universității de Stat din Moldova fac parte din lista laureaților Premiului Național 2025, aprobată de Guvern.

Dumitru Erhan și Ștefan Rusu, cercetători în științe biologice sunt printre cei 11 profesioniști premiați pentru excelență în artă, știință, literatură, cultură și sport. Pentru ediția din acest an au fost depuse 26 de dosare, iar laureații au fost aleși prin vot secret de Comisia pentru decernarea Premiului Național.

Distincția le-a fost acordată pentru ciclul de lucrări „Parazitoze asociate la animalele domestice și sălbatice, profilaxia și tratamentul”, un portofoliu științific complex care cuprinde 5 monografii, un ghid metodologic, numeroase articole publicate în reviste internaționale de prestigiu (WoS/ Scopus), 19 brevete de invenție, 70 de distincții la expoziții naționale și internaționale și peste 40 de acte de implementare.

Cercetările autorilor au o valoare științifică fundamentală și aplicativă, oferind soluții inovatoare pentru combaterea parazitozelor la animalele domestice și sălbatice, precum și pentru reducerea pierderilor economice din sectorul zooveterinar. Rezultatele acestui amplu demers științific contribuie esențial la dezvoltarea cunoașterii în domeniul biologiei parazitare și la consolidarea prestigiului științei moldovenești pe plan internațional.

În cadrul lucrărilor prezentate, autorii au evidențiat impactul major al parazitozelor asupra sănătății animalelor și asupra calității produselor de origine animală, propunând modele moderne de diagnostic, profilaxie și tratament validate științific și implementate în practică.

Această performanță aduce prestigiu întregii comunități academice a Universității de Stat din Moldova și reafirmă nivelul înalt de excelență al activității de cercetare desfășurate în cadrul instituției.

Felicitări, stimați cercetători! Apreciem contribuția dvs adusă domeniului cercetării și vă dorim mult succes în continuare!

Published Четверг октября 9th, 2025

Объявления и пресс-релизы

Anunț cu privire la concursul Burse de merit 2020 pentru studenții ciclului I și II

Participă la competiția de acordare a Burselor de merit 2020 şi fii unul dintre tinerii care vor intra în posesia unei burse de merit finanțate din...

Evaluarea ANACEC a cursului „Educatie pentru Drone” la USM: undă verde către dezvoltarea organizațională

Procesul de evaluare a Programului de Formare Profesională Continuă „Educatie pentru Drone” care s-a desfășurat în perioada 27-29.05.2020 la Universitatea de Stat din Moldova a fost...

Gest de sprijin al Asociației Studenților Vietnamezi în lupta cu COVID-19

La data de 3 iunie curent, în fața blocului principal al Universității de Stat din Moldova, în prezența Prorectorilor și a Decanilor Facultăților USM, a avut...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved