Silvia IURCU, studentă în anul III la programul de studii Traducere și interpretare. Limba franceză și engleză, din cadrul Departamentului de Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată al Facultății de Litere, a fost desemnată câștigătoarea unei burse pentru stagiile de traducere AUF ECO – RFI România.

Bursa este oferită de Agenția universitară a Francofoniei pentru Europa centrală și orientală (AUF ECO), în parteneriat cu Radio France Internationale (RFI) România, și se înscrie în seria de inițiative dedicate sprijinirii formării profesionale a tinerilor francofoni și consolidării competențelor lor lingvistice și interculturale.

În cadrul celor două apeluri la candidatură, au fost depuse 32 de dosare din 16 universități, provenind din 14 țări ale regiunii, ceea ce confirmă amploarea și prestigiul acestui program.

Referindu-se la această oportunitate, Silvia a menționat:

„Sunt profund recunoscătoare RFI România și AUF ECO pentru această experiență excepțională. Acest stagiu reprezintă o etapă importantă în formarea mea profesională și o ocazie de a valorifica ceea ce am învățat alături de profesorii mei.”

Stagiile de traducere AUF ECO – RFI România se vor desfășura online, în perioada octombrie – decembrie 2025, și vor permite participanților să dobândească experiență practică într-un mediu internațional de colaborare, contribuind la promovarea limbii franceze ca instrument de comunicare, interculturalitate și integrare profesională.

Universitatea de Stat din Moldova adresează felicitări studentei Silvia Iurcu pentru această reușită și își exprimă aprecierea față de AUF ECO și RFI România pentru parteneriatul constant în susținerea educației francofone și a performanței academice în regiune.

Pentru mai multe detalii, accesați anunțul oficial al proiectului : www.auf.org

Published Понедельник октября 13th, 2025

Объявления и пресс-релизы

Oportunități de colaborare moldo-suedeze în domeniul administrației publice

Săptămâna trecută, directorul Școlii de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, Sergiu Palihovici, împreună cu directorul adjunct, Aurelia Țepordei, au avut o întrevedere cu...

La USM s-a desfășurat Conferința Internațională Jean Monnet: „Educația civică, identitatea europeană, europenizarea: abordare conceptuală, semnificație practică” 2026

Universitatea de Stat din Moldova a organizat, în perioada 20 – 21 martie,  lucrările Conferinței Internaționale Jean Monnet cu genericul „Educația civică, identitatea europeană, europenizarea: abordare...

USM a participat la semninarul UE privind rolul traducerii, interpretării și al profesiilor în domeniul lingvistic

Reprezentanta Departamentului Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată al Facultății de Litere (TILA),  dr., lector universitar, Ina Sîtnic a participat la Seminarul de informare privind extinderea UE...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved