Școala Doctorală Științe Juridice și Economice a Universității de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctorat în drept cu tema: Examinarea și soluționarea litigiilor ce decurg din acordurile anticoncurențiale (înțelegerile de cartel), la specialitatea: 553.03. Drept procesual civil.

Autor: CHIȚANU Grigore

Conducător științific: Coban Igor, doctor în drept, conferențiar universitar.

Data susținerii: 31 octombrie 2025

Ora: 14:00

Adresa: Universitatea de Stat din Moldova, mun. Chișinău, str. M. Kogălniceanu, nr. 67, bl. 2, sala 119.

Componența Comisiei de doctorat (aprobată la Consiliul Științific al USM din 02.07.2025):

  1. PLOTNIC Olesea, doctor habilitat în drept, profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova, președinte al Comisiei de doctorat;
  2. COBAN Igor, doctor în drept, conferențiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova, conducător de doctorat;
  3. BELEI Elena, doctor în drept, conferențiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova, referent;
  4. MIHALACHE Iurie, doctor habilitat în drept, conferențiar universitar, Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”, referent;
  5. BOIȘTEANU Eduard, doctor habilitat în drept, profesor universitar, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi, referent.

Teza de doctorat şi rezumatul pot fi consultate la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, la Biblioteca Universității de Stat din Moldova, precum și pe pagina web a ANACEC (https://www.anacec.md/files/Chitanu-rezumat.pdf; https://www.anacec.md/files/Chitanu-teza.pdf ).

Avizele şi comentariile la teza de doctorat pot fi transmise la adresa electronică a secretarului: nina.ghilimutdinov@usm.md

Published Четверг октября 16th, 2025

Объявления и пресс-релизы

Studenții USM, invitați la Târgul locurilor de muncă în sectorul energetic

Dacă sunteți la început de carieră și vă interesează sectorul energetic, avem vești bune pentru voi. În perioada 2-4 aprilie 2026, la Centrul Internațional de Expoziții...

La USM s-a desfășurat Concursul de traducere literară „In Memoriam Veronica Păcuraru”, ediția a VI-a – între fidelitate și creație

Concursul de traducere literară „In Memoriam Veronica Păcuraru” a întrunit studenți de la Departamentul de Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată al Facultății de Litere a Universității...

19 președinți ai Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene au vizitat Universitatea de Stat din Moldova

 19 președinți ai Comisiilor pentru afaceri europene din parlamentele statelor membre ale Uniunii Europene au vizitat, astăzi, 30 martie, Universitatea de Stat din Moldova, unde...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved