Stimată Comunitate academică,

Centrul de Cercetări Științifice „Politici educaționale și sociale” al Universității de Stat din Moldova și Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială anunță organizarea Conferinței științifico-practice „Dezvoltarea continuă și ciclică a curriculumului educațional”, care se va desfășura la data de 30 octombrie 2025, în incinta Universității de Stat din Moldova (str. M. Kogălniceanu 65A, blocul III, etajul V, aula 501).

Manifestarea științifică este organizată în cadrul subprogramului de cercetare „Teoria și metodologia monitorizării și dezvoltării continue și ciclice a curriculumului școlar” (cifrul 011401) și este aprobată prin Ordinul Rectorului USM nr. 209 din 09.10.2025.

Programul conferinței include ședința plenară, dezbateri interactive și comunicări tematice structurate pe dimensiunile didactică, pedagogică, psihologică și sociologică ale curriculumului educațional.

Cu deosebită considerație, la eveniment sunt invitați să participe cercetătorii științifici, cadrele didactice din învățământul general și superior, doctoranzii, masteranzii, studenții, precum și toți cei interesați de problematica modernizării și dezvoltării continue a curriculumului educațional.

Vă așteptăm cu drag să contribuiți la consolidarea dialogului academic prin reflecții științifice și prin valorificarea excelenței educaționale.

Comitetul organizatoric

Detalii în Program

Published Пятница октября 17th, 2025

Объявления и пресс-релизы

Universitatea de Stat din Moldova — participantă la cele două târguri educaționale organizate la Edineț și Cahul

 În acest weekend, USM a participat la două târguri educaționale organizate la Edineț și Cahul, unde elevii au avut ocazia să discute direct cu reprezentanții...

USM avansează în dezvoltarea programului de master dedicat gestionării fondurilor europene în sport, implementat în cadrul proiectului Erasmus+

Urmează o nouă etapă în implementarea proiectului Erasmus+ privind dezvoltarea programului de master „Managementul Fondurilor Europene pentru Organizațiile Sportive”, axată pe elaborarea curriculumului și planificarea activităților...

Universitatea de Stat din Moldova în TOP-ul Universiadei Republicane 2025!

Universitatea de Stat din Moldova a obținut un rezultat remarcabil în cadrul Universiadei Republicane 2025, clasându-se pe locul I în clasamentul general pe echipe. Distincția a...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved