Conferința Internațională „Workshop in Information and Intelligent Systems 2025” (WIIS 2025), desfășurată la Universitatea de Stat din Moldova în perioada 16-18 octombrie 2025, a reunit experți din mai multe țări pentru a discuta ultimele tendințe și inovații în domeniul inteligenței artificiale și învățării automate, prelucrării limbajului natural, digitalizării patrimoniului cultural, aplicațiilor IT în sănătate, educație și științele umaniste.

60 de participanți din șase țări au fost prezenți la evenimentul care a marcat un punct de referință în promovarea colaborării internaționale și a schimbului de cunoștințe. Printre invitații speciali s-au numărat: Agata Savary (Franța), Andrea Sgarro (Italia), Liviu P. Dinu și Marilena Ianculescu (România). De asemenea, conferința a reunit specialiști din mai multe universități din țară, printre care: Universitatea Tehnică a Moldovei, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți.

Pe parcursul celor trei zile de conferință, au fost susținute trei sesiuni plenare și 35 de comunicări științifice.

Atât programul complet al conferinței, cât și culegerea de articole pot fi consultate online la https://www.math.md/wiis2025.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să contactați: imcs60conf@math.md.

Published Понедельник октября 20th, 2025

Объявления и пресс-релизы

Concursul „Programe de postdoctorat” 2021-2022

Agenţia Naţională pentru Cercetare şi Dezvoltare a Republicii Moldova anunţă lansarea concursului „Programe de postdoctorat” pentru anul academic 2021-2022. Numărul de locuri cu finanțare de la...

Ultima zi de înscriere la concursul pentru studenții din Republica Moldova, Ucraina și Belarus, organizat de Facultatea de Istorie și Filosofie a USM

În urma unei cartografieri minuțioase, participanții vor cunoaște viața evreilor din ghetourile Grodno, Cernăuți și Chișinău din anii 1941-1944. Cu ajutorul metodelor digitale inovative, ei vor...

UNIVERSITATEA UPPSALA DIN SUEDIA, OFERĂ BURSE PENTRU MOBILITĂȚI ACADEMICE STUDENȚILOR UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA (III)

În cadrul programului Erasmus+ ICM și în baza Acordului interinstituțional încheiat între părți, Universitatea Uppsala dinSuedia oferă pentru semestrul II al anului de studii 2020-2021:4 (patru)...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved