Rectorul Universității de Stat din Moldova, prof. univ., dr. Igor Șarov, a avut astăzi, 29 octombrie, o întrevedere cu Diana Sârcu, judecător la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO), pentru a stabili noi oportunități de extindere a cooperării academice internaționale în beneficiul studenților Facultății de Drept a USM.

La discuții au participat, și Liliana Țurcanu, prodecan al Facultății de Drept, doctor în drept, lector universitar, și Lilia Gribincea, șefa Departamentului Drept Internațional și European, doctor în drept, conferențiar universitar.

În cadrul întrevederii au fost analizate perspectivele organizării unor vizite academice la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului pentru studenții Facultății de Drept, atât de la ciclul I licență, cât și de la ciclul II master. Participanții au subliniat importanța unei astfel de experiențe, care le-ar permite tinerilor juriști să cunoască direct modul de funcționare a instanței europene, procedurile specifice în fața Curții, diferențele dintre o Cameră și o Secțiune, dinamica modificării componenței completelor de judecată în funcție de dosar, modul de structurare a Camerelor și Marii Camere, precum și durata obișnuită a procedurilor.

Totodată, a fost abordată și posibilitatea implicării unor judecători ai CEDO în activități științifice derulate la Facultatea de Drept a USM, precum conferințe, mese rotunde sau lecții publice, în vederea consolidării dialogului academic și profesional.

Diana Sârcu este profesor universitar în cadrul Departamentului Drept Internațional și European al Facultății de Drept USM, unde predă studenților de la ciclul II, Programul de master Drept Internațional, cursurile „Principiile aplicării CEDO în ordinea juridică internă” și „Jurisdicția internațională penală”. Expertiza sa, atât în plan academic, cât și în domeniul jurisdicțional european, reprezintă un sprijin esențial în formarea viitoarelor generații de specialiști ai USM în drept internațional.

 

Published Среда октября 29th, 2025

Объявления и пресс-релизы

Interuniversity training course “Understanding of the main issues of EU policies related to education-research-innovation”

Dear students, junior professionals and academic community, It is our pleasure to inform you that the first interuniversity training course of the “Promoting education-research-innovation through European...

CONCURS PENTRU PREMIUL NATIONAL

Comisia pentru decernarea Premiului Naţional a anunțat demararea Concursului pentru selectarea candidaților pentru anul 2020. Menționăm că, Premiul Naţional se acordă pentru: 1) cercetări ştiinţifice care au contribuit...

PERFORMANȚA TA ÎNCEPE AICI! MĂRTURII ALE ABSOLVENȚILOR UNIVERSITĂȚII DE STAT DIN MOLDOVA!

,,Universitatea de Stat din Moldova este instituţia de prestigiu, în cadrul căreia se formează o viziune nouă, o gândire creatoare şi o concepţie modern asupra societăţii...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved